Al Jazeera anunță că cinci dintre jurnaliștii săi au fost uciși în Gaza. Ce spune armata israeliană

Data actualizării: Data publicării:
profimedia-1028769963
Această captură de ecran preluată de AFPTV pe 11 august 2025 îl arată pe Anas al-Sharif de la Al-Jazeera vorbind în timpul unui interviu AFP în orașul Gaza, pe 1 august 2024 Foto: Profimedia

Al Jazeera a anunţat moartea a cinci dintre jurnaliştii săi, duminică, în urma unui atac israelian în Fâşia Gaza. Printre cei ucişi se numără un reporter cunoscut, pe care armata israeliană a recunoscut că l-a vizat, calificându-l drept „terorist”, relatează AFP.

În momentul în care guvernul israelian se arată hotărât să pună în aplicare noul său plan de operaţiuni în teritoriul palestinian devastat şi înfometat de 22 de luni de război, postul de televiziune cu sediul în Qatar a relatat despre „ceea ce pare a fi un atac israelian ţintit” asupra unui cort folosit de jurnaliştii săi în oraşul Gaza, în faţa spitalului al-Chifa. Au murit corespondenţii săi Anas al-Sharif şi Mohammed Qreiqeh, precum şi cameramanii Ibrahim Zaher, Mohammed Noufal şi Moamen Aliwa, scrie News.ro.

Numele lor se adaugă listei celor aproape 200 de jurnalişti, potrivit Reporteri fără Frontiere, ucişi în războiul declanşat ca replică la atacul sângeros al mişcării palestiniene Hamas din 7 octombrie 2023.

Anas al-Sharif, în vârstă de 28 de ani, era unul dintre cele mai cunoscute chipuri dintre corespondenţii care acopereau zilnic conflictul din Gaza.

Armata israeliană a confirmat că l-a vizat, calificându-l drept „terorist” care „se dădea drept jurnalist”. El „era şeful unei celule teroriste din cadrul organizaţiei teroriste Hamas şi era responsabil de pregătirea atacurilor cu rachete împotriva civililor israelieni şi a trupelor” israeliene, a precizat armata pe Telegram.

„Nu uitaţi de Gaza”

În ultimele mesaje postate pe X duminică, Anas al-Sharif a făcut referire la bombardamente israeliene „intense” asupra teritoriului palestinian şi a difuzat un scurt videoclip care arăta atacuri asupra oraşului Gaza.

Un text postum pe care jurnalistul îl scrisese în aprilie în cazul în care ar fi murit a fost publicat luni dimineaţă pe contul său, în care el face apel să „nu uităm Gaza”.

În iulie, Comitetul pentru Protecţia Jurnaliştilor (CPJ) a acuzat armata israeliană că a dus „o campanie de defăimare” împotriva jurnalistului, prezentându-l în mesaje online ca membru al Hamas.

„Tendinţa Israelului de a eticheta jurnaliştii ca militanţi fără a furniza dovezi credibile ridică semne serioase de întrebare cu privire la intenţiile sale şi respectul său pentru libertatea presei”, a denunţat Sara Qudah, directoarea regională a organizaţiei cu sediul la New York, în noaptea de duminică spre luni. „Jurnaliştii sunt civili şi nu trebuie niciodată să fie ţinta atacurilor. Cei responsabili de aceste crime trebuie să răspundă pentru faptele lor”, a adăugat ea într-un comunicat.

Israelul hotărâse deja în mai 2024 să interzică difuzarea Al Jazeera în ţară şi să închidă birourile postului, ca urmare a unui conflict de lungă durată între mass-media şi guvernul premierului israelian Benjamin Netanyahu, care s-a agravat în timpul războiului din Fâşia Gaza.

Armata israeliană a acuzat în repetate rânduri jurnaliştii acestui post de televiziune că ar fi „agenţi terorişti” în Gaza, afiliaţi Hamasului.

În general, presa internaţională nu este autorizată să lucreze liber în teritoriul palestinian de la începutul conflictului.

Doar câteva mijloace de informare, selectate cu grijă, au fost autorizate să intre împreună cu armata israeliană, reportajele lor fiind supuse unei cenzuri militare stricte.

Presa internaţională lucrează cu ajutorul jurnaliştilor şi corespondenţilor locali, care au plătit un preţ greu în acest conflict.

Citește și:

VIDEO Proteste uriașe în Israel împotriva planului lui Netanyahu de a ocupa complet orașul Gaza

Editor : B.E.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
ANAF extinde controalele fiscale pentru persoanele fizice. Cine poate intra în vizorul inspectorilor...
Digi FM
Tudor Chirilă, atac dur la adresa PSD și a lui Sorin Grindeanu: „Nu vor alegeri anticipate. Joacă la...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Dieta lui Ștefan Bănică Jr. la 58 de ani. Secretul care îl ajută să se mențină în formă: „Nu cred în...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Sacrificiul pe care Matt Damon nu îl va mai face niciodată pentru un rol: „Nu este ceva ce voi repeta”
Adevarul
„Au vopsit locul peste noapte”. Pățania unui șofer care a parcat legal într-o destinație populară de vacanță...
Newsweek
O categorie de pensii militare vor crește. Înalta Curte dă dreptate pensionari militari. Vechimea crește!
Digi FM
Reactivarea lui Dragnea aruncă în aer conducerea PSD. Ultimele zile ale lui Sorin Grindeanu la șefia...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Dick Van Dyke are 100 de ani și spune că acesta este secretul longevității sale. Studiile îi dau dreptate
Digi Animal World
Momentul când un bărbat de 65 de ani este atacat de un bizon: „Era chiar deasupra mea”. Imaginile sunt greu...
Film Now
„Dumnezeule, făceam asta când eram niște copii”. Charlize Theron, cuvinte dulci despre unul dintre actorii ei...
UTV
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua...