Alep | Armata siriană, acuzată că omoară civili

Data actualizării: Data publicării:
alep

Bătălia pentru Alep a ajuns la sfârşit. Asta spun şi opoziţia siriană, şi oficialii de la Damasc, după ce rebelii s-au retras din ultimele cartiere controlate de ei, în faţa ofensivei armatei guvernamentale, sprijinite de forţe ruseşti. Un mesaj îngrijorător a venit însă din partea secretarului general al ONU, Ban Ki-moon, care a avertizat că apar din ce în ce mai multe informații despre „atrocități comise împotriva unui număr mare de civili” din Alep.

alep

ACTUALIZARE 14:55 - Forţe prosiriene au executat cel puţin 82 de civili - inclusiv femei şi copii - în cartierele din estul Alepului pe care le-au recucerit de la rebeli, a anunţat marţi ONU, relatează AFP.

Într-o conferinţă de presă la Geneva, purtătorul de cuvânt al Înaltului Comisariat ONU pentru Drepturile Omului (OHCHR/HCDH) Rupert Colville a anunţat că aceste victime - între care se află 11 femei şi 13 copii - au fost ucise „probabil în ultimele 48 de ore” în patru cartiere din Alep, un oraş-martir din nordul Siriei pe care regimul de la Damasc este pe punctul să îl recucerească de la rebeli.

„Noi am fost informaţi că aceste forţe proguvernamentale au pătruns în locuinţe şi au ucis civilii care se aflau în ele, inclusiv femeile şi copii”, a declarat Colville.

„În total, ieri (luni) seara, am primit informaţii care indicau faptul că forţe proguvernamentale au ucis cel puţin 82 de civili, între care 11 femei şi 13 copii, în cartierele Bustan al-Qasr, Ferdus, Kallase şi Salhin”, a adpugat el, citând „multiple surse demne de încredere”.

Colville a anunţat că, potrivit unor informaţii care provin de la mai multe surse, „zeci de civili au fost împuşcaţi luni, în piaţa al-Ahrar, în cartierul Kallase, dar şi în cartierul Bustan al-Qasr, de către forţele guvernamentale şi aliaţii lor, inclusiv, se pare, gruparea armată irakiană al-Nujabaa”.


 

Ban Ki-moon a cerut tuturor părților implicate în conflict, dar în special guvernului de la Damasc, să îi protejeze pe civilii din oraș. „Secretarul general este alarmat de relatările privind atrocitățile comise împotriva unui număr mare de civili - inclusiv femei și copii - în ultimele ore”, a declarat purtătorul de cuvânt al lui Ban Ki-moon, Stephane Dujarric.

Potrivit BBC, sursa citată a precizat că ONU nu poate verifica, din surse independente, informațiile despre uciderea civililor.

Pe de altă parte, sute de bărbaţi şi băieţi din estul Alepului au dispărut după ce au plecat din zonele controlate de rebeli către cele controlate de Guvern.

Purtătorul de cuvânt al ONU pentru drepturile omului, Rupert Colville, a declarat într-o conferinţă de presă că circulă „acuzaţii îngrijorătoare că sute de bărbaţi au dispărut după ce au intrat în zonele controlate de Guvern” din Alep.

„Ţinând cont de experienţa îngrozitoare privind detenţia arbitrară, tortura şi dispariţiile, suntem, bineînţeles, foarte îngrijoraţi”, a adăugat el.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri