Video Alertă la o bancă din Napoli: zeci de oameni, ținuți ostatici de o bandă de hoți, au fost eliberați

Data actualizării: Data publicării:
carabinieri politisti italieni pe strada
Foto: Profimedia

Este stare de alertă în Napoli, unde o grupare de hoți a încercat să jefuiască o bancă, dar apoi s-a baricadat în clădire. Cei 25 de ostatici au fost eliberați, însă trei dintre ei au solicitat îngrijiri medicale. Hoții sunt în continuare în interiorul instituției bancare, iar forțele de ordine au izolat zona.

 

ACTUALIZARE 17.10: Situația din Napoli este în derulare. Conform corespondentului Digi24 în Italia Adela Mohanu, trei dintre cei luați ostatici au cerut intervenția medicilor fiindcă au acuzat stări de rău. Ostaticii au povestit că au fost ținuți într-o cameră, sub amenințarea armelor, însă nu le-a fost pusă viața în pericol.

Aceștia au spus că unii dintre jefuitori poartă măști cu fețele unor actori celebri.  

ACTUALIZARE 16.41: Hoții s-au baricadat în interiorul băncii împreună cu 25 de ostatici. Carabinierii au securizat zona și, cu ajutorul pompierilor, au spart geamul de la intrare pentru a-și croi drum în interiorul băncii. În acel moment au început negocierile, care au culminat cu eliberarea ostaticilor, dar hoții se află încă în interiorul sucursalei, notează Napoli Today.

Șase persoane, printre care angajați și clienți ai sucursalei, au avut nevoie de îngrijiri medicale la fața locului, fiind vorba despre atacuri de panică.

Mai mult, conform corespondentului Digi24 în Italia Adela Mohanu, anchetatorii au descoperit o mașină neagră în apropierea clădirii, cu numere false. Martorii au precizat că au observat o persoană care avea fața acoperită cu o cagulă și avea un pistol în mână. Negociatorii se află la fața locului, încercând să discute cu hoții.

Știrea inițială: Este vorba despre mai mulți atacatori care ar fi intrat în în filiala unei bănci din Napoli. Martorii spun că au văzut unul dintre ei, mascat, venind pe o motocicletă condusă de un complice, a intrat înarmat în bancă. Hoții au închis apoi banca și probabil ar fi vrut să fugă cu banii, însă forțele de ordine au ajuns înainte.

În clădire se află mai mulți angajați și cel puțin trei clienți, din informațiile de până acum. Trei dintre ei ar fi solicitat intervenția medicilor și au spus că li s-a făcut rău.

Deocamdată s-a făcut o echipă de negociatori care încearcă să ia legătura cu jefuitorii, să vadă exact care sunt cerințele lor și mai ales să elibereze ostaticii.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum va afecta El Niño România. Meteorologii avertizează că urmează episoade de vreme extremă, cu efecte până...
Digi FM
O fată de 18 ani ar fi fost drogată și violată la balul de absolvire, în Cluj. Polițiștii au fost sesizați de...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Carmen Electra, despre ultimele conversații cu Prince: „Era un clarvăzător”. Cum i-a schimbat viața cel care...
Film Now
Actorul James Handy, cunoscut din „Top Gun: Maverick” și „Jumanji”, a murit la 81 de ani. A fost ucis de fiul...
Adevarul
Rusaliile Negre. Amintiri din vara în care 45.000 de oameni au fost condamnați la exil în Bărăgan: „N-am avut...
Newsweek
Lovitură la pensie pentru pensionarii cu grupe de muncă. Justiția a decis: „Totul e oprit”. Cine pierde bani?
Digi FM
Cât oferă nașii la nuntă în 2026. Val de reacții după ce un român a dezvăluit câți bani vrea să pună în plic...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Mierea ar putea ajuta la slăbit și la combaterea bolilor. Greșeala pe care o fac milioane de oameni când o...
Digi Animal World
Ce a găsit un bărbat când se pregătea să-și spele rufele: „Era în haine, am rămas traumatizat”
Film Now
Povestea de iubire a lui Anthony Head. Actorul din „Buffy the Vampire Slayer” a murit la doar șase luni după...
UTV
Jennifer Lopez a întors toate privirile la premiera filmului „Office Romance”. Artista a apărut alături de...