Sari la conținut
News Alert

Alertă roșie în Hawaii. Risc iminent de explozie de proporţii a vulcanului Kilauea - VIDEO

A fost emisă alertă roşie în Hawaii, ceea ce înseamnă că există riscul iminent al unei explozii de proporţii a vulcanului Kilauea.

Decizia a fost luată în această dimineaţă. O coloană tot mai groasă de fum, care se ridică până la aproape patru mii de metri altitudine, a provocat devierea curselor aeriene.

Vulcanul a început să erupă pe 3 mai, iar de atunci, în sol au apărut peste 20 de fisuri de mari dimensiuni, din care ţâşnesc lavă şi vapori toxici. 40 de case au ars complet, iar mii de oameni au fost deja evacuaţi.

Geologii americani avertizaseră încă de săptămâna trecută că vulcanul ar putea să arunce pietre şi praf pe o rază de mai mulţi kilometri şi ar putea acoperi cu cenuşă oraşele din zonă.

Pe aceeași temă