Anchetă după ce un avion Air India a pierdut brusc altitudine, rănind aproape 20 de oameni. Ce a arătat testarea comandantului

Data publicării:
15.07.2023, Singapur, Republik Singapur, Asien - Ein Passagierflugzeug der Air India vom Typ Airbus A320 Neo mit der Reg
Avion Airbus A320 al Air India Foto: Profimedia

Un pilot-comandant, care se afla săptămâna trecută la manşa unui avion al companiei Air India ce zbura între Phuket şi Delhi şi a pierdut brusc altitudine aproximativ 90 de metri, a fost testat pozitiv pentru marijuana într-un test de confirmare, după un prim test de asemenea pozitiv.

Mai devreme marţi, Ministerul Aviaţiei Civile din India l-a convocat pe directorul general al companiei Air India cu privire la acest incident, care a implicat un avion Airbus A320neo, au relatat marţi posturi de televiziune indiene, citate de Reuters, potrivit Agerpres.

Autorităţile indiene au deschis o anchetă după incidentul în care avionul a pierdut brusc altitudine aproximativ 90 de metri, provocând rănirea a 13 pasageri şi a 4 membri ai echipajului, în timp ce zbura dinspre oraşul turistic thailandez spre capitala indiană.

Potrivit unui anunţ oficial, aeronava a suferit o „variaţie momentană de altitudine” deasupra statului Odisha din estul Indiei.

Avionul, la bordul căruia se aflau 137 de pasageri şi 8 membri ai echipajului, a aterizat în siguranţă la Delhi.

Ministerul Aviaţiei Civile din India a anunţat duminică efectuarea unui test de confirmare pentru prezenţa de substanţe psihoactive în cazul comandantului, după ce testul iniţial a ieşit pozitiv.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Oraşul din România care ar putea renaşte după o investiţie importantă. Localitatea, cândva o mândrie, a ajuns...
Digi FM
Cea mai tânără miliardară din lume are doar 21 de ani. Cum a ajuns să aibă o avere de 1,1 miliarde de dolari
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Câte intervenții estetice și-a făcut Michael Jackson. Ce spunea regele pop înainte de moarte și ce a arătat...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Soția lui Ben Stiller a rupt tăcerea despre presiunile de la Hollywood. I s-a cerut să slăbească pentru un...
Adevarul
Satul ascuns din Grecia în care oamenii „uită să moară”. Mulți localnici ajung la 100 de ani și chiar îi...
Newsweek
Ce șanse sunt ca pensiile să fie indexate la 1 ianuarie 2027? Ce spun guvernul, sindicatele, BNR, experții?
Digi FM
Cea mai tânără miliardară din lume are doar 21 de ani. Cum a ajuns să aibă o avere de 1,1 miliarde de dolari
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Legătura neașteptată dintre gingii și creier. Boala gingivală poate accelera îmbătrânirea unei zone esențiale
Digi Animal World
O femeie în comă s-a trezit după ce un câine i-a atins mâna. Medicii susțin că e un miracol: „N-am mai văzut...
Film Now
El are șase căsnicii la activ, ea, două, iar acum sunt super îndrăgostiți. Heather Locklear și Lorenzo Lamas...
UTV
Mihai Bobonete a dezvăluit de ce a concediat bona copiilor săi: „A treia oară a recunoscut”