Andrew Tate rămâne cetățean al statului Vanuatu, care i-a analizat documentele: „Fusese verificat de Interpol şi de Marea Britanie”

Data actualizării: Data publicării:
Andrew Tate
Andrew Tate. Foto: Profimedia

Vanuatu nu intenţionează să îi revoce cetăţenia lui Andrew Tate, a confirmat un purtător de cuvânt al guvernului, care a spus că influencerul rămâne cetăţean al statului insular din Pacific. Guvernul țării nu va lua nicio măsură pentru a anula acest statut, scrie The Guardian.

Vanuatu a verificat documentele lui Aandrew Tate

Săptămâna aceasta, organizaţia de investigaţii Organized Crime and Corruption Reporting Project (OCCRP) a dezvăluit că Tate a obţinut cetăţenia Vanuatu în perioada în care a fost arestat de autorităţile române în 2022 pentru acuzaţii precum viol şi trafic de persoane, potrivit News.ro.

În urma acestor informaţii, purtătorul de cuvânt al guvernului Vanuatu, Kiery Manassah, a declarat că ţara din Pacificul de Sud intenţionează să îi anuleze cetăţenia lui Tate. Cu toate acestea, joi, el a declarat pentru The Guardian că biroul de cetăţenie al ţării a verificat ulterior documentele lui Tate şi nu a găsit nicio neregulă cu acestea.

„Au găsit dosarele şi, conform înregistrărilor, în momentul în care domnului Tate i s-a acordat cetăţenia, el fusese verificat de Interpol şi de Marea Britanie, deci aceasta a fost decizia la momentul respectiv”, a spus purtătorul de cuvânt. După verificarea făcută, guvernul din Vanuatu nu ia în prezent alte măsuri pentru a revoca cetăţenia lui Tate, a precizat purtătorul de cuvânt din Vanuatu.

„Preşedintele (biroului de cetăţenie) confirmă că, în acest moment, el rămâne cetăţean, iar pentru Vanuatu nu mai sunt alte măsuri de luat”, a spus el.

Manassah a declarat că lui Tate nu i s-ar fi acordat niciodată cetăţenia dacă guvernul ar fi ştiut de acuzaţiile cu care se confrunta la acea vreme. „Dacă guvernul ar fi fost la curent cu acest lucru de la început, iar procedurile noastre ar fi fost în demarate, nu i-am fi permis obţineea cetăţeniei”, susţine Manassah. „Nu ne putem întoarce şi revoca (decizia) pe baza unor informaţii descoperite ulterior”, a punctat purtătorul de cuvânt.

Vanuatu și „pașaportul de aur”

Tate, un influencer autointitulat misogin în vârstă de 38 de ani, ar fi obţinut un „paşaport de aur” prin intermediul unui program de cetăţenie prin investiţii care permite cetăţenilor străini să cumpere cetăţenia Vanuatu pentru 130.000 de dolari (96 000 de lire sterline), potrivit OCCRP şi Intelligence Online.

În 2021, The Guardian a detaliat, în cadrul unei investigaţii care a durat luni întregi, modul în care Vanuatu a vândut paşapoarte - şi, odată cu acestea, acces fără viză în Regatul Unit şi UE - către mii de persoane. Printre cumpărători se numărau persoane care erau sub sancţiuni, care se confruntau cu acuzaţii grave sau aveau mandate de arestare.

Recunoscând că programul de cetăţenie din Vanuatu are o „reputaţie foarte proastă în străinătate”, Manassah a declarat că guvernul îşi va consolida „procesele de diligenţă, astfel încât astfel de cazuri să nu se mai repete”.

Tate, un fost kickboxer profesionist care a adunat peste 10 milioane de urmăritori pe X, conduce o academie online unde spune că îi învaţă pe tineri cum să se îmbogăţească şi să atragă femeile.

El a primit cetăţenia Vanuatu în decembrie 2022, potrivit OCCRP, în aceeaşi lună în care el şi fratele său Tristan, în vârstă de 36 de ani, au fost arestaţi de autorităţile române sub acuzaţia de trafic de persoane şi constituire a unui grup infracţional organizat. Andrew Tate a fost, de asemenea, acuzat de viol.

Fraţii Tate, care au crescut în Luton, în Marea Britanie, sunt cercetaţi penal în România din aprilie 2022.

Purtătorul de cuvânt al lui Tate a refuzat să comenteze pentru The Guardian, la începutul acestei săptămâni, informaţiile despre cetăţenia sa din Vanuatu.

Andrew Tate poate rămâne fără cetățenie dacă este condamnat

Potrivit lui Manassah, cetăţenia lui Tate ar putea fi totuşi revocată dacă acesta va fi găsit vinovat. „Dacă a fost condamnat, atunci cu siguranţă măsurile de revocare a cetăţeniei sale pot fi stabilite mai târziu. Asta ar fi ceva ce guvernul ar putea lua în considerare în viitor”, a spus el.

Pentru moment, „noile reglementări au fost aprobate de prim-ministru, iar actualul preşedinte (comisarul pentru cetăţenie) Charles Maniel încearcă să se asigure că incidente similare nu se vor mai repeta şi că ne vom îmbunătăţi procedurile”, a declarat Manassah.

Fraţii Tate neagă acuzaţiile cu care se confruntă în România, iar o curte de apel a declarat în decembrie că urmărirea pentru trafic de persoane nu poate continua din cauza unor nereguli juridice şi procedurale. Cazul a fost trimis înapoi procurorilor.

Cei doi urmează să fie extrădaţi în Regatul Unit după încheierea procedurilor din România. Procurorii britanici au confirmat săptămâna trecută că au autorizat 10 acuzaţii împotriva lui Andrew Tate, inclusiv viol, vătămare corporală efectivă, trafic de persoane şi controlul prostituţiei în scopul obţinerii de beneficii, şi 11 acuzaţii împotriva lui Tristan Tate, inclusiv viol, vătămare corporală efectivă şi trafic de persoane. Aceştia neagă acuzaţiile.

Fraţii se vor întoarce în Marea Britanie pentru a se apăra, a declarat avocatul lor britanic săptămâna trecută.

Editor : Ș.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Regulă nouă la bloc. Ce trebuie să declari în 10 zile şi cine stabileşte câte persoane locuiesc într-un...
Digi FM
Ce este anafura de Paște și cum se ia corect. Câte zile se consumă și ce faci cu cea rămasă
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Mariah Carey, imagine rară cu gemenii ei de 14 ani. Adolescenții seamănă tot mai mult cu părinții lor...
Film Now
„Blestemul” rolului Iisus. Un actor a fost lovit de fulger. Ce s-a întâmplat cu ceilalți
Adevarul
Cum au fost construite minunile ingineriei antice. Dunărea și munții, mutați pentru Podul lui Traian și...
Newsweek
Cine iese la pensie după 2024 are un punctaj mai mic la pensie decât cei pensionați înainte. Care e motivul?
Digi FM
Rețetă de stufat de miel ca la mama acasă. Secretul gustului autentic de Paște
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Când pică Paștele ortodox și Paștele catolic în următorii 10 ani (2027-2036). Calendar complet și diferențe...
Digi Animal World
A plătit 600 de lire la veterinar, crezând că pisica ei e bolnavă. Ce a aflat a doua zi a lăsat-o fără cuvinte
Film Now
Tom Hardy, la bustul gol pe plaja din Barbados, alături de soție. Burtă în loc de pătrățele pe abdomen și o...
UTV
Mircea Lucescu și soția lui sunt împreună de 60 de ani și s-au cunoscut la cantina facultății. „A fost...