Angela Merkel consideră situaţia din estul Ucrainei „extrem de instabilă” şi îndeamnă la noi eforturi

Data publicării:
Angela-Merkel 1

 

„Situaţia (din estul Ucrainei) este extrem de instabilă. Dar nu este (un lucru) surprinzător”, a declarat cancelarul german într-o conferinţă de presă luni, referindu-se la situaţia din zona oraşului Debalţeve. „De la bun început a fost clar că avem de lucru mult”, a continuat ea, notează Mediafax.

„Am spus întotdeauna că nu există garanţii că eforturile noastre vor avea succes", a spus cancelarul, precizând că "va fi un drum extrem de dificil”.  

Pace doar pe hârtie în estul Ucrainei. Cinci soldați au murit 

Cinci membri ai forţelor de securitate ucrainene au fost ucişi, iar alţi 22 răniţi în luptele cu separatişti proruşi, după intrarea în vigoare - duminică - a armistiţiului semnat joi la Minsk, a declarat luni un purtător de cuvânt al armatei ucrainene.

Conflictul armat din estul Ucrainei s-a soldat cu 5.617 morţi, dintre care 63 de copii, începând de la jumătatea lui aprilie, când s-a declanşat, şi până la 12 februarie, a anunţat ONU. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Facultatea din România la care nu mai vrea nimeni să înveţe. A pierdut aproape jumătate din studenţi
Digi FM
Ioana Țiriac, vacanță de lux în Saint-Tropez. Cât costă o singură noapte la hotelul cu aspect de castel ales...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce nu-i lipsește Monicăi Anghel din frigider, după ce a slăbit 40 kg: “Știu ce să mănânc. Nu mai fac ca...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Cum arată Dustin Hoffman în 2026, la 89 de ani. Cele mai bune filme și rolurile de Oscar
Adevarul
Moody’s a cruțat România. Acum politicienii pot strica tot. Avertismentul analiștilor
Newsweek
Anunțul lui Nicușor Dan deschide calea spre creșterea pensiilor. Pensionarii, prima veste bună după 2 ani
Digi FM
Ce riscă bărbatul care a desenat o declarație de dragoste pe o stâncă din Transfăgărășan. Are 55 de ani și e...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Rinichii, printre primii afectați de caniculă. Câtă apă trebuie să bem, de fapt, vara și la ce alimente să...
Digi Animal World
A lăsat geamul mașinii deschis peste noapte, iar când s-a trezit a găsit animalul atârnat de volan: „Noroc că...
Film Now
Matt Damon, eclipsat de frumoasa lui soție, pe covorul roșu. Tablou superb de familie alături de două dintre...
UTV
Gina Pistol a vorbit pentru prima dată despre relația cu tatăl ei. Cum i-a schimbat viața fiica sa, Josephine