Aproape 2/3 dintre fructele și jumătate dintre legumele neecologice din Franța conțin pesticide. Produsele care depășesc limita maximă

Data publicării:
profimedia-0835958253
Foto: Profimedia Images

Aproape două treimi din fructe (73,1%) şi aproape jumătate din legume (45,8%) neecologice conţineau cel puţin un reziduu de pesticide în perioada 2017-2021, potrivit unui studiu realizat de Générations futures publicat joi, la mai puţin de o lună de la anunţarea întreruperii planului Ecophyto în Franţa, relatează AFP, preluată de Agerpres.

Pe un studiu anterior care acoperă cei cinci ani precedenţi (2012-2017), realizat de aceeaşi asociaţie, care se bazează pe „rezultatele planurilor de monitorizare a reziduurilor de pesticide efectuate de autorităţile franceze”, în special cele ale conducerii generale franceze de prevenire a fraudelor (DGCCRF), 71,9% din fructele vândute în Franţa şi 43,3% din legume au fost afectate.

Dintre cele 21 de fructe studiate între 2017 şi 2021 de un inginer de specialitate din cadrul ONG-ului, unele se află într-o situaţie deosebit de critică: 93,8% dintre probele de la cireşe conţin urme de cel puţin un pesticid. Peste 80% conţin chiar şi urme de mai multe pesticide.

Grapefruit (91,1%), nectarinele şi piersicile (90,2%), strugurii (88,3%) şi chiar clementinele/ mandarinele şi portocalele (87,2%) au, de asemenea, cele mai slabe rezultate.

Cantitatea de pesticide conţinută de anumite fructe depăşeşte chiar „limita maximă de reziduuri” (LMR), nivelul maxim autorizat legal în alimente. Acesta este înregistrat în special la fructul pasiunii (37,2% cu cel puţin un reziduu de pesticid care depăşeşte limita), ananas (22,6%) şi rodii (18,8%).

Dintre cele 31 de legume studiate, 78,3% din ţelină, 69% din pepeni şi 67,7% din andive studiate conţin cel puţin un reziduu de pesticide.

Cele care depăşesc cel mai mult LMR sunt verdeţurile proaspete (13,8%), rădăcina de ţelină (12,7%) şi salatele (12,1%).

Acest studiu arată „că prezenţa pesticidelor în alimentele vegetale rămâne mai actuală ca niciodată şi necesită implementarea unor politici agricole proactive şi restrictive menite să reducă dependenţa noastră de aceste substanţe sintetice”, subliniază Générations Futures într-un comunicat.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Carrefour își schimbă numele în România. Decizia luată de frații Pavăl pentru cele aproape 500 de magazine
Digi FM
„Parisul este pentru îndrăgostiți”. Jessica Biel și Justin Timberlake, escapadă romantică în Franța...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Billy Ray Cyrus, prima reacție după ce Miley a renunțat la numele „Cyrus”: „Familia înseamnă mai mult ca...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Adam Sandler, la 60 de ani. Povestea actorului cu o căsnicie de peste două decenii, o carieră uriașă și o...
Adevarul
Case și biserici din Țara Hațegului, ridicate cu vestigii de la Sarmizegetusa: „O piatră se vindea cu cinci...
Newsweek
Român oprit la granița Bulgariei cu Serbia după două luni de la o depășire de viteză: „Trebuie să plătiți”
Digi FM
Katy Perry, îndrăgostită până peste cap de Justin Trudeau. Ce a găsit solista la fostul premier și nu a avut...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Descoperire surprinzătoare despre Mercur. Planeta a pierdut aproape 19 kilometri din diametrul său total de...
Digi Animal World
Avertismentul cercetătorilor. Fluturele morpho, care a inspirat un emoji, își pierde albastrul strălucitor
Film Now
Pamela Anderson, dezvăluire cutremurătoare despre diagnosticul care i-a schimbat viața: „A fost o condamnare...
UTV
Smiley o ține pe Josephine departe de rețelele sociale. Cum s-a adaptat fetița la noua grădiniță