Aproape o treime din teritoriul Fâşiei Gaza a fost transformat în zonă-tampon de către armata israeliană

Data publicării:
militari israelieni cu tancuri
Militari israelieni în Fâșia Gaza. Foto: Profimedia

Armata israeliană a anunţat miercuri că a transformat 30% din teritoriul palestinian din Fâşia Gaza într-o zonă-tampon, unde îşi continuă neîncetat ofensiva devastatoare şi mortală, scrie AFP, preluată de News.ro.

Israelul a interzis, de asemenea, intrarea ajutoarelor umanitare în Fâşia Gaza, unde a asediat aproximativ 2,4 milioane de palestinieni de la începutul războiului declanşat de un atac fără precedent al Hamas pe teritoriul israelian la 7 octombrie 2023.

În Gaza, Apărarea civilă locală a raportat că 11 palestinieni, inclusiv femei şi copii, au fost ucişi miercuri în noi bombardamente israeliene.

100 de „eliminări ţintite” de la 18 martie

După un armistiţiu de două luni, armata israeliană şi-a reluat bombardamentele aeriene şi apoi ofensiva terestră în Fâşia Gaza la 18 martie, premierul Benjamin Netanyahu considerând că o presiune militară sporită va forţa Hamas să returneze ostaticii răpiţi în timpul atacului din 7 octombrie.

„Aproximativ 30% din Gaza este acum desemnată drept perimetru de securitate”, a afirmat armata, în timp ce încearcă să îşi extindă controlul asupra unor mari suprafeţe din enclava palestiniană care se învecinează cu sudul Israelului.

Armata a mai precizat că a atacat din aer aproximativ 1.200 de „ţinte teroriste” şi a efectuat peste 100 de „eliminări ţintite” de la 18 martie.

La rândul său, Jihadul Islamic, o grupare armată palestiniană aliată cu Hamas, a publicat o înregistrare video cu un ostatic israelian-german în viaţă, care s-a identificat drept Rom Braslavski, un agent de securitate care avea 21 de ani la momentul răpirii sale.

În această înregistrare de aproape şapte minute, realizată în mod clar sub constrângere, ostaticul îi imploră pe Benjamin Netanyahu şi pe preşedintele american Donald Trump să obţină eliberarea sa.

Hamas, care a preluat puterea în Gaza în 2007 şi este considerată o organizaţie teroristă de către Israel, Statele Unite şi Uniunea Europeană, examinează în prezent o propunere israeliană de armistiţiu, înaintată de mediatorii egipteni.

Israelul nu a comentat public această propunere, care ar implica eliberarea treptată a ostaticilor.

Cu toate acestea, biroul prim-ministrului israelian a anunţat miercuri seară că Benjamin Netanyahu a organizat „o reuniune de evaluare pe tema ostaticilor cu echipa de negociere şi cu membri de rang înalt ai aparatului de securitate”.

„Prim-ministrul a dat instrucţiuni pentru a continua demersurile menite să avanseze eliberarea ostaticilor noştri”, a adăugat aceeaşi sursă.

În ceea ce priveşte Hamas, unul dintre responsabilii săi a declarat miercuri seara pentru AFP că răspunsul său la propunerea israeliană este „încă în curs de pregătire”. De asemenea, acesta a reafirmat că nu se pune problema ca Hamas să negocieze dezarmarea sa.

Editor : B.E.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce câștigătorul Survivor România 2026 nu primește 100.000 de euro în cont, de fapt? Suma care îi rămâne...
Digi FM
Cum arată Ozana Barabancea după ce și-a făcut operație de ridicare a sânilor cu implant: „Luați-vă popcorn...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Dua Lipa și Callum Turner, nuntă de poveste în Sicilia. Elton John le-a oferit un moment de neuitat
Film Now
Demi Moore, acuzată că și-a amenințat fostul ginere. Noi detalii ies la iveală în lupta pentru custodia...
Adevarul
Cum ar putea sistemele active de protecție anti-dronă să readucă blindatele pe câmpul de luptă. Soluția la...
Newsweek
Bani în plus la pensie. Ce vor trebui să facă angajatorii înainte să îți depui dosarul de pensie
Digi FM
De la miliardar la trilionar. Cum ar putea Elon Musk să rescrie istoria averilor globale
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Mierea ar putea ajuta la slăbit și la combaterea bolilor. Greșeala pe care o fac milioane de oameni când o...
Digi Animal World
Greșeala banală pe care mulți stăpâni de câini o fac zilnic. Îți poate îmbolnăvi atât animalul, cât și familia
Film Now
Ewan McGregor, marcat de filmul care i-a schimbat viața: „Sunt uimit de cât de bun e și acum, la 30 de ani de...
UTV
Mihai Petre și Elwira au publicat imagini rare de la nuntă. Cum arătau cei doi în urmă cu 18 ani