Video Arabia Saudită vrea ca Hans Zimmer să lucreze la o nouă versiune a imnului său naţional. Ar putea urma alte proiecte gigant

Data actualizării: Data publicării:
Hans Zimmer
Hans Zimmer. Foto: Profimedia

Arabia Saudită i-a solicitat compozitorului german Hans Zimmer, recompensat cu două premii Oscar pentru cea mai bună muzică de film, să lucreze la o nouă versiune a imnului său naţional, a anunţat un înalt responsabil al acestui regat conservator, informează vineri AFP, scrie Agerpres.

Hans Zimmer, cunoscut pentru coloanele sonore ale unor producţii ca "The Lion King", „Gladiatorul”, trilogia "Dark Night" sau "Dune", a acceptat "liniile generale" ale proiectului, a declarat pe platforma X preşedintele Autorităţii generale pentru divertisment, Turki Al-Sheikh.

"Am analizat numeroase proiecte viitoare, care sper că vor deveni realitate în curând (...), în special rearanjarea imnului naţional saudit folosind diferite instrumente", a indicat acest oficial, aflat la originea mai multor iniţiative saudite.

Hans Zimmer a discutat, de asemenea, despre o comedie muzicală de inspiraţie saudită, intitulată "Arabia", despre un "concert grandios" şi despre coloana sonoră a filmului "Bătălia de la Yarmuk", o nouă producţie saudită ce urmează să fie lansată, a adăugat oficialul.

"Ne-am pus de acord asupra liniilor generale ale tuturor acestor proiecte şi sper să ajungem la un acord final", a indicat Turki Al-Sheikh.

Imnul saudit "Aash Al-Malik" ("Trăiască regele") a fost compus în 1947 de muzicianul egiptean Abdel Rahman Al-Khatib, la cererea regelui Ibn Saud, fondatorul regatului, potrivit site-ului nationalanthems.info.

Iată cum sună imnul național al Arabiei Saudite pe care Hans Zimmer va trebui să-i dea o nouă versiune. Cât despre Hans Zimmer, o întâlnire cu muzicianul de talie internațională puteți avea pe pagina sa de YouTube.

 

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Editor : S.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Care este diferența dintre o copie legalizată și un duplicat. Când ai nevoie de fiecare în parte
Digi FM
Fiica unei actrițe și a unui regizor, în comă de 12 ani: "Viața merge înainte cum poate. Vom lupta până la...
Pro FM
Sophie Grégoire rupe tăcerea despre noua relație dintre Justin Trudeau și Katy Perry: „Sunt om. E normal să...
Film Now
Actrițele care au strălucit la Governors Awards. Jennifer Lawrence și Jennifer Lopez, îndrăznețe și admirate...
Adevarul
România în fața unor crize profunde: „Am luat un medicament de răceală, deși pacientul are cancer avansat”
Newsweek
Judecătorii CCR și membrii CSM, bonus la pensie între 25.000 și 50.000 lei. Ce privilegii au de la guvern?
Digi FM
Problema de matematică care le-a dat bătăi de cap utilizatorilor de internet. Tu poți găsi răspunsul corect...
Digi World
Dieta Portfolio, regimul care face furori la nivel mondial. Ce este și de ce unele studii spun că reduce...
Digi Animal World
Cel mai popular nume de câine din 2025. A fost considerat „învechit”, dar a revenit în top rapid
Film Now
Tom Cruise, spectacol pe ringul de dans. Actorul a făcut furori alături de Debbie Allen înainte de gala...
UTV
Cum arată apartamentul în care a locuit Horia Moculescu. Locuința boemă se află lângă Parcul Cișmigiu