Armata americană recunoaşte că raidurile aeriene împotriva Statului Islamic ar fi putut provoca victime civile

Data publicării:
drona mfax

Aceste investigaţii au fost lansate de Centcom, comandamentul american pentru Orientul Mijlociu şi Asia Centrală, a explicat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, contraamiralul John Kirby.

„Centcom anchetează asupra mai multor acuzaţii (potrivit cărora raidurile aeriene ale coaliţiei ar fi provocat) victime în rândul civililor, pe care le consideră credibile”, a declarat purtătorul de cuvânt.

Militarii americani nu au recunoscut până acum existenţa unor astfel de anchete, limitându-se să repete că niciunul dintre decesele survenite în rândul civililor nu a putut fi confirmat, menționează sursa citată.

Potrivit unor surse militare americane, armata a deschis 18 anchete în total asupra unor posibile victime civile în Irak şi în Siria.

Cinci anchete sunt în curs şi 13 sunt abandonate provizoriu, faptele neputând fi verificate sau informaţiile fiind insuficiente.

Una dintre anchetele în curs se referă la un atac survenit la 26 decembrie, au precizat sursele citate.

"Luăm foarte în serios" riscul de a face victime în rândul civililor, a dat asigurări Kirby. "Suntem foarte atenţi, cu fiecare operaţiune pe care o lansăm, oricare ar fi locul în care operăm, să minimalizăm" acest risc, a adăugat el.

La sfârşitul lui octombrie, directorul Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului, Rami Abdel Rahmane, a anunţat că raidurile aeriene au provocat moartea a 32 de civili, între care şase copii şi cinci femei.

La mijlocul lui decembrie, coaliţia a efectuat peste 1.300 de raiduri aeriene împotriva organizaţiei SI, majoritatea cu avioane americane. Atacurile au început la 8 august în Irak şi s-au extins la 23 septembrie în Siria. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri