Armata egipteană îi dă un ultimatum de 48 de ore președintelui

Data publicării:
mohamed mursi morsi -5261610-AFP Mediafax Foto-GIANLUIGI GUERCIA

Actualizare 23.10. Sute de mii de opozanţi ai preşedintelui Mohamed Morsi au ocupat din nou Piaţa Tahrir. Şeful statului a fost somat de protestatari să-şi dea demisia până mâine.

Un comunicat al armatei transmis la televiziunea de stat spune că națiunea este în pericol. Avertismentul vine după ce milioane de egipteni au ieșit pe străzi duminică - o mobilizare fără precedent – pentru a-i cere lui Morsi să demisioneze. Ulterior, protestatarii au luat cu asalt sediul Frăției Musulmane, partidul aflat la putere, pe care l-au devastat.

Dacă cererile poporului nu vor fi satisfăcute în termenul dat, atunci le revine forțelor armate sarcina de a anunța o foaie de parcurs pentru viitor”, a declarat șeful Statului Major, generalul Abdel Fattah al-Sisi, o aluzie ce ar putea anunța o eventuală preluare a puterii de către forțele militare.

Armata a promis că va superviza implementarea foii de parcurs la care vor participa „toate facțiunile și partidele naționale, inclusiv tinerii”, dar nu se va implica direct în politică sau guvernare.

Anunțul armtei egiptene a fost salutat de opozanții lui Morsi, care cer de luni de zile guvern de uniune națională.

Citiți și: Val de furie antiprezidenţială în Egipt. Șapte persoane și-au pierdut viața

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri