Armata siriană a recucerit de la ISIS importante câmpuri petroliere

Data publicării:
1043024824

Armata siriană, cu sprijin aerian puternic din partea Rusiei, a forțat sâmbătă luptătorii Statului Islamic să se retragă din jurul mai multor sonde de petrol din provincia Raqqa, transmite Reuters citată de Agerpres. Jihadiștii își apără acum ultimele teritorii controlate în Siria.

Televiziunea de stat Ikhbariyah citează surse militare potrivit cărora armata a preluat controlul câmpurilor petroliere de la Wahab, al Fahd, Dbaysan, al-Qseer, Abu al Qatat și Abu Qatash și al unor sate din deșertul din sud-vestul provinciei Raqqa, la sud de orașul Rasafa. Acesta a fost eliberat luna trecută de sub ocupația militanților jihadiști.

În ultimele luni, trupele guvernamentale siriene, alături de miliții sprijinite de Iran, au avansat la est de Alep și au recucerit de la Statul Islamic teritorii întinse la vest de Eufrat. În capitala lor de facto, Raqqa, islamiștii luptă acum împotriva unor forțe susținute de Statele Unite.

Următorul obiectiv al armatei siriene este orașul Sukhna, cheia către provincia Deir Zor din est, de la frontiera cu Irakul, și probabil ultimul bastion al Statului Islamic după ce va pierde Raqqa.

Zilele trecute, gruparea ISIS a fost alungată și din orașul irakian Mosul, cel mai mare oraș cucerit de teroriști.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri