Video Armistițiu în Gaza: Israel și Hamas au ajuns la un acord joi dimineață. Ostaticii ar urma să fie eliberați luni, a anunțat Donald Trump

Data actualizării: Data publicării:
Israel-Hamas War 2025: Displaced Palestinians
Copii palestinieni strămutați caută obiecte care ar putea fi folosite ca combustibil pentru gătit într-o grămadă de gunoi lângă clădiri distruse în tabăra de refugiați Bureij din centrul Fâșiei Gaza Foto: Profimedia

După doi ani de război, Israelul şi Hamasul palestinian au convenit joi dimineaţă asupra unui armistiţiu în Gaza, în cadrul planului lui Donald Trump de a instaura o pace „durabilă” în regiune, preşedintele american declarând că se aşteaptă la eliberarea ostaticilor luni.

La anunţarea acestui acord, o undă de bucurie a cuprins Al-Mawasi, o zonă din centrul Fâşiei Gaza, unde sunt zeci de mii de palestinieni strămutaţi de atacurile israeliene, a constatat un jurnalist AFP prezent la faţa locului, scrie News.ro.

„Când am aflat vestea, nu m-am putut abţine. Mi-au curs lacrimi de bucurie. Doi ani de bombardamente, teroare, distrugere, pierderi, umilinţe şi sentimentul constant că putem muri în orice moment. Şi acum, în sfârşit, avem impresia că trăim un moment de respiro”, a declarat pentru AFP un strămutat, Samer Joudeh.

Într-un mesaj postat pe reţeaua sa Truth Social, preşedintele american s-a declarat „mândru să anunţe că Israelul şi Hamas au acceptat amândouă prima fază” a planului său de pace pentru Gaza, în cadrul negocierilor indirecte de la Sharm el-Sheikh, în Egipt.

„Aceasta înseamnă că TOŢI ostaticii vor fi eliberaţi în curând şi că Israelul îşi va retrage trupele până la linia convenită, primii paşi către o pace solidă, durabilă şi eternă”, a declarat Trump.

Trump Says 'First Phase' Of Gaza Peace Plan Has Been Signed
October 8, 2025, Washington, District of Columbia, USA: President Donald Trump posted on Truth Social on Wednesday that the 'first phase' of the peace plan to end the conflict in Gaza had been signed. "I am very proud to announce that Israel and Hamas have both signed off on the first Phase of our Peace Plan. This means that ALL of the Hostages will be released very soon, and Israel will withdraw their Troops to an agreed upon line as the first steps toward a Strong, Durable, and Everlasting Peace. All Parties will be treated fairly! This is a GREAT Day for the Arab and Muslim World, Israel, all surrounding Nations, and the United States of America, and we thank the mediators from Qatar, Egypt, and Turkey, who worked with us to make this Historic and Unprecedented Event happen. BLESSED ARE THE PEACEMAKERS!" Hamas also confirmed reaching an agreement on the peace plan in a statement on Wednesday.,Image: 1044274342, License: Rights-managed, Restrictions: , Model Release: no, Credit line: White house / Zuma Press / Profimedia

Armata israeliană a declarat joi pe X că se pregăteşte să primească ostaticii, dar şi să facă faţă „tuturor scenariilor”.

Trump a declarat la Fox News că ostaticii deţinuţi de doi ani de mişcarea islamistă palestiniană vor fi „înapoi luni”, inclusiv cadavrele celor care au murit în captivitate.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

„O zi mare pentru Israel”

Qatar, ţara mediatoare, a confirmat că „în această seară s-a ajuns la un acord cu privire la toate dispoziţiile şi mecanismele de punere în aplicare a primei faze a acordului de încetare a focului în Gaza, care va duce la sfârşitul războiului, la eliberarea ostaticilor israelieni şi a prizonierilor palestinieni şi la intrarea ajutorului umanitar”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe, Majed al-Ansari.

La rândul său, Hamas a anunţat că a ajuns la un acord „care prevede sfârşitul războiului din Gaza”.

„Este o zi mare pentru Israel”, a comentat premierul israelian Benjamin Netanyahu, care i-a mulţumit lui Donald Trump şi a anunţat că va reuni cabinetul său joi pentru a „ratifica acordul şi a repatria toţi ostaticii noştri preţioşi”.

Surse apropiate dosarului au declarat pentru AFP că acordul privind prima fază a planului va fi semnat joi în Egipt. Preşedintele egiptean Abdel Fattah al-Sissi a declarat anterior că, în cazul unui acord, l-a invitat pe Donald Trump, care aspiră la prestigiosul premiu Nobel pentru pace anunţat vineri, să „asiste la semnarea acestuia”.

„Luptele trebuie să înceteze odată pentru totdeauna”, a reacţionat secretarul general al ONU, Antonio Guterres, îndemnând părţile să „respecte pe deplin termenii” acordului. „Suferinţa trebuie să ia sfârşit”, a subliniat el.

Teamă de trădare

La Al-Mawasi, Tareq al-Farra spune că aşteaptă cu nerăbdare intrarea în vigoare a armistiţiului, fără a-şi ascunde însă temerile.

„Am sentimentul că nu voi putea închide ochii toată noaptea, atât de mare este bucuria şi tensiunea care mă cuprind”, declară el pentru AFP.

„Sunt foarte fericit că războiul se termină, dar, în acelaşi timp, mi-e teamă de o trădare, de o revenire la confruntări, ca în timpul primei armistiţii (noiembrie 2023, n.r.). De data aceasta, sper că bucuria noastră va fi deplină, că coşmarul se va termina”, subliniază el.

Bazate pe planul Trump, negocierile, lansate luni, au loc la doi ani de la începutul războiului din Fâşia Gaza, declanşat de un atac fără precedent al mişcării islamiste palestiniene împotriva Israelului, la 7 octombrie 2023.

În timpul discuţiilor, armata israeliană a continuat bombardamentele mortale pe teritoriul palestinian, înfometat, asediat şi devastat, potrivit apărării civile locale.

Planul Trump anunţat la 29 septembrie prevede un armistiţiu, schimbul ostaticilor răpiţi în 7 octombrie 2023 cu prizonieri palestinieni reţinuţi de Israel, retragerea treptată a armatei israeliene din Gaza şi dezarmarea Hamas.

Potrivit unei surse din cadrul Hamas, ostaticii israelieni în viaţă, estimaţi la 20 din cei 47 deţinuţi în Gaza, vor fi eliberaţi în schimbul a aproape 2.000 de deţinuţi palestinieni. Şi, potrivit unei surse apropiate Hamas, „primele hărţi au fost prezentate de partea israeliană în ceea ce priveşte retragerea trupelor sale”.

Cu o zi înainte, negociatorul şef al Hamas, Khalil al-Hayya, ceruse „garanţii” din partea lui Trump că războiul din Gaza se va termina „odată pentru totdeauna”.

Netanyahu a subliniat că armata sa va rămâne în cea mai mare parte a Gazei şi a repetat că Hamas trebuie dezarmat.

„Distrugerea Hamas”

Ministrul israelian de extremă dreapta Itamar Ben Gvir s-a deplasat înainte de anunţul Casei Albe pe Esplanada Moscheilor din Ierusalim, provocând furia Hamasului şi a mai multor ţări arabe.

„Mă rog doar ca prim-ministrul nostru să permită o victorie totală în Gaza, pentru a distruge Hamas, cu ajutorul lui Dumnezeu, şi a aduce înapoi ostaticii”, a spus Ben Gvir, ostil oricărui acord.

Două armistiţii anterioare, în noiembrie 2023 şi la începutul anului 2025, au permis returnarea ostaticilor sau a cadavrelor captivilor în schimbul prizonierilor palestinieni, fără a duce însă la soluţionarea conflictului.

Hamas a acceptat să elibereze ostaticii, dar a cerut şi retragerea totală a Israelului din Gaza. Nu a menţionat propria dezarmare, un punct cheie al propunerii.

Atacul din 7 octombrie a provocat moartea a 1.219 persoane, în majoritate civili, potrivit unui bilanţ întocmit de AFP pe baza datelor oficiale. Dintre cele 251 de persoane răpite în acea zi, 47 sunt încă ostatici în Gaza, dintre care cel puţin 25 au murit, potrivit armatei.

Ca răspuns, Israelul a lansat o campanie militară care a devastat teritoriul şi, potrivit Ministerului Sănătăţii din Hamas, a provocat peste 67.183 de morţi, majoritatea civili.

ONU a declarat starea de foamete într-o parte din Gaza, iar anchetatorii săi afirmă că Israelul comite un genocid în această zonă. Afirmaţii respinse de Israel.

Editor : B.E.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Când avem nevoie de cadastru și intabulare? Sfaturile avocatului
Digi FM
Dolly Parton, la câteva luni după ce a rămas văduvă: "Fără Carl, eu n-aș mai fi aici". Și-a cunoscut soțul...
Pro FM
Cardi B a născut al patrulea copil, primul cu noul iubit: "Să o iei de la capăt nu e ușor, dar a meritat"
Film Now
Glen Powell a dezvăluit porecla secretă a lui Tom Cruise: „Toți oamenii din viața reală îi spun așa!”
Adevarul
Povestea celui mai misterios deținut politic din Europa. Identitatea sa nu este cunoscută cu exactitate nici...
Newsweek
Cumulul pensiei cu salariul, interzis. Care pensionari pierd 85% din pensie dacă muncesc în continuare?
Digi FM
Tenismenul Grigor Dimitrov, vacanță romantică în Costa Rica alături de actrița Eiza Gonzalez. Tineri, frumoși...
Digi World
Ce a fost înainte de Big Bang? Noile teorii despre începutul și sfârșitul Universului ar putea rescrie tot ce...
Digi Animal World
Momentul când un șarpe se strecoară în mașină unui bărbat care aștepta la un drive-thru în Florida. Imaginile...
Film Now
Sylvester Stallone, la un pas de moarte pe platourile de filmare. Actorul dezvăluie cele mai periculoase două...
UTV
O melodie creată cu inteligență artificială a ajuns pe primul loc în topurile din SUA