Ascultați „strigătele de furie” ale poporului: Mesajul fostei împărătese a Iranului pentru forțele de securitate

Data actualizării: Data publicării:
Former Empress of Iran, Farah Pahlavi looks on during a tour on artworks at the Fiap Jean Monnet in Paris on May 21, 2024. Photo by Firas Abdullah/ABACAPRESS.COM Credit: Abaca Press/Alamy Live News
Farah Pahlavi, a treia soţie a şahului, a părăsit Iranul pe 16 ianuarie 1979. Sursa foto: Profimedia Images

Fosta împărăteasă a Iranului, Farah Pahlavi, a lansat un apel ferm către forțele de securitate ale regimului de la Teheran, îndemnându-le să asculte „strigătele de furie” ale populației și să se alăture protestatarilor, pe fondul acțiunilor de stradă care zguduie țara de peste două săptămâni.

Apelul făcut de Farah Pahlavi (în vârstă de 87 de ani) vine după cel al fiului său, fostul prinţ moştenitor Reza Pahlavi, care s-a exprimat în acest sens în ultimele zile, susţinându-i ferm pe manifestanţi din SUA, numele său fiind cu regularitate scandat la manifestaţiile din Iran.

„Nu uitaţi că supravieţuirea niciunui guvern, menţinerea niciunui avantaj nu justifică vărsarea de sânge a concetăţenilor voştri”, a transmis ea, adresându-se forţelor de securitate ale regimului de la Teheran şi cerându-le să audă „strigătele de mânie şi furie” ale protestatarilor şi „să li se alăture înainte de a fi prea târziu”.

„Ştiu că spiritele întunecate v-au tăiat mijloacele de comunicare cu lumea de teamă că vocile voastre ar putea fi auzite, dar să ştiţi că mesajul vostru este prea puternic pentru a fi redus la tăcere”, a afirmat fosta împărăteasă în comunicatul său.

Adresându-se iranienilor, pe care îi numeşte „copiii mei”, ea îi încurajează: „Fiţi puternici şi credeţi că în curând veţi sărbători împreună libertatea în Iran şi că lumina va triumfa asupra întunericului!”

Farah Pahlavi, a treia soţie a şahului, a părăsit Iranul pe 16 ianuarie 1979 împreună cu soţul ei, Mohammad Reza Pahlavi, cu două săptămâni înainte de întoarcerea în ţară a liderului revoluţiei islamice, ayatollahul Ruhollah Khomeini.

ONU condamnă „represiunea brutală” din Iran

La Geneva, unde se află o bună parte a instituţiilor ONU, Înaltul Comisar al Naţiunilor Unite pentru drepturile omului, Volker Turk, s-a declarat oripilat marţi de represiunea declanşată împotriva manifestaţiilor din Iran, care a făcut deja peste 600 de morţi de la începutul acţiunilor de contestare, potrivit bilanţului prezentat de o organizaţie neguvernamentală.

„Trebuie ca uciderea manifestanţilor paşnici să înceteze, este inacceptabil ca protestatarii să fie calificaţi drept terorişti pentru a justifica violenţa declanşată împotriva lor”, subliniază Volker într-un comunicat. Iranienii au dreptul la manifestaţii paşnice. Nemulţumirile lor trebuie ascultate şi luate în considerare şi nu trebuie să fie instrumentalizate de nimeni”, a adăugat Înaltul comisar.

Turk le-a cerut autorităţilor iraniene „să pună capăt imediat tuturor formelor de violenţă şi represiune împotriva manifestanţilor paşnici şi să restabilească accesul deplin la internet şi la serviciile de telecomunicaţii”.

Potrivit ONG-ului Iran Human Rights (IHR), represiunea împotriva mişcării de protest care a început la 28 decembrie pe fondul crizei economice, dar care acum sfidează regimul se intensifică. Organizaţia declară că are confirmarea morţii a 648 de protestatari şi a aproximativ 10.000 de arestări.

Dar realitatea ar putea fi mult mai sumbră, se teme ONG-ul citat, menţionând rapoarte neconfirmate până în prezent care evocă până la 6.000 de morţi. Autorităţile de la Teheran au tăiat total comunicaţiile prin internet începând cu 8 ianuarie, complicând colectarea de informaţii.

Citește și Mărturia unei tinere despre abuzurile poliției islamice din Iran. „Te arestează pentru cum ești îmbrăcată și te torturează până cedezi”

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce ar fi fost ucis Gheorghe Chindriș, de fapt. Cum a ajuns suspectul în casa lui, detalii tulburătoare ies...
Digi FM
Cine este Satoshi, reprezentantul Republicii Moldova la Eurovision 2026. Piesa pe care o interpretează i-a...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce a răspuns Mădălina Ghenea când a fost întrebată dacă ține vreo dietă strictă. Actrița a dezvăluit ce face...
Film Now
Ce a făcut James Van Der Beek cu doar o lună înainte de a se stinge din viață. Decizia lui a stârnit...
Adevarul
Un robot ucrainean, filmat când deschide focul asupra unui soldat rus pe linia frontului
Newsweek
Pensie de numai 2.000 lei, după 35 ani munciți. Ultimul salariu - 5.000 lei. A fost pensionarul păcălit?
Digi FM
O păpușă Barbie, dedicată celebrei Kylie Minogue. „Cu adevărat special”. Ținuta roșie, inspirată de cea...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
"Așteptări vs. realitate. Mă simt înșelată". A crezut că și-a închiriat cea mai frumoasă cameră cu vedere la...
Digi Animal World
A pornit mașina de spălat și a auzit țipete din interior. Când a deschis, a realizat imediat că făcuse o...
Film Now
Cine este Luciana, soția lui Robert Duvall. Cei doi au fost căsătoriți peste 20 de ani și împărțeau aceeași...
UTV
Jennifer Lopez a încins Instagramul la 56 de ani. Ținuta din sala de sport a stârnit valuri de reacții online