Sari la conținut

Atac armat în Noua Zeelandă. 49 de oameni au fost uciși și zeci răniți, mulţi dintre ei copii

Zeci de oameni şi-au pierdut viaţa în Noua Zeelandă, în atacuri armate comise în două moschei din oraşul Christchurch. Poliţia a reţinut patru suspecţi: trei bărbaţi şi o femeie, dintre care unul a fost eliberat. Unul dintre cei reţinuţi ar fi transmis live, pe internet, atacul. Individul postase pe Facebook un mesaj împotriva musulmanilor. Apoi, cu o cameră prinsă de hainele sale, ar fi transmis momentul în care a intrat în lăcaşul de cult şi a deschis focul asupra celor aflaţi acolo.

Mesajul șocant al unuia dintre autorii atacului armat din Noua Zeelandă

ACTUALIZARE 10.20: Un nou bilanț anunțat de șeful poliției: indivizii înarmaţi au ucis 49 de oameni şi au rănit alte câteva zeci, mulţi dintre ei copii. 

ACTUALIZARE 08.30: 40 de oameni au murit în atacul din Noua Zeelandă și 20 sunt răniți în stare gravă. Este anunțul făcut de premierul Noii Zeelande, Jacinda Ardern, care califică atacul drept unul terorist.

„Nu poate fi descris altfel decât ca un atac terorist. Deşi nu avem nimic care să indice că ar exista alţi suspecţi, nu presupunem acest lucru în acest moment”, a declarat Ardern.

De asemenea, premierul a confirmat că mașinile celor trei suspecți aflați în custodia poliției erau ticsite cu dispozitive explozive, dezamorsate după de polițiști. Asta arată gradul de planificare al atacului, a spus premierul.

ACTUALIZARE 08.00: Cel puţin 30 de oameni şi-ar fi pierdut viaţa în Noua Zeelandă, scrie presa locală. Până în urmă cu puţin timp se vorbea despre 9 morţi şi 50 de răniţi. Noile informaţii apar în presa locală şi nu sunt confirmate de autorităţi. De altfel, până acum nu a fost anunţat un bilanţ oficial. Poliţia a reţinut patru suspecţi: trei bărbaţi şi o femeie.

Unul dintre cei reţinuţi ar fi transmis live, pe internet, atacul. Individul postase pe Facebook un mesaj împotriva musulmanilor.Apoi, cu o cameră prinsă de hainele sale, ar fi transmis momentul în care a intrat în lăcaşul de cult şi a deschis focul asupra celor aflaţi acolo. Contul de Facebook a fost închis de administratorii reţelei. Bărbatul a fost identificat.

El locuieşte în Australia, motiv pentru care ancheta s-a extins şi în această ţară. Într-o declaraţie, premierul australian l-a numit "terorist". Premierul Noii Zeelande a convocat o reuniune de urgenţă a structurilor de securitate, iar singura veste bună este că în Christchurch au fost ridicate măsurile de siguranţă luate în primele momente după atac.

Şcolile din oraş au fost deschise şi elevii au putut pleca spre case, după aproape 4 ore.

ACTUALIZARE o7:20: Poliţia din Noua Zeelandă a reţinut patru persoane vineri, după incidentele armate care au avut loc la două moschei în oraşul Christchurch, informează Reuters citat de Agerpres. "Există patru persoane în custodie. Trei bărbaţi şi o femeie", le-a declarat reporterilor la Wellington comisarul poliţiei neo-zeelandeze Mike Bush. "Au existat câteva informaţii privind ataşarea de dispozitive explozive de vehicule pe care am reuşit să le securizăm", a adăugat el.

Bush a apreciat că nu este posibil să se presupună că atacul a fost izolat doar la oraşul Christchurch. "În acest moment nu este cazul să facem presupuneri de niciun fel", a insistat el.

Presa neo-zeelandeză a relatat că între nouă şi 27 de oameni ar fi fost ucişi în timpul unor incidente armate asupra a două moschei din oraşul neozeelandez Christchurch în timpul rugăciunii de vineri.

De asemenea, circa 50 de persoane ar fi fost rănite, scrie presa locală. Până în acest moment nu a fost făcut public un bilanţ oficial. Unul dintre martori a relatat că l-a văzut pe unul dintre agresori. Individul era îmbrăcat în haine de camuflaj, avea o cască de motociclist pe cap şi o armă automată în mâini. Alţi martori au relatat că focurile de armă au sunat ca artificii sau ca ciocane pneumatice.

Şocant este că atacul a fost transmis în direct pe contul de Facebook al unuia dintre cei care ai deschis focul. Individiul, despre care se crede că este unul dintre atacatori, postare anterior, un mesaj anti-musulman şi îşi anunţase atacul. Apoi a transmis în direct, se pare, cu ajutorul unei camere prinse de îmbrăcămintea sa.

Poliţia din Christchurch le-a cerut localnicilor să stea în case, deoarece situaţia rămâne periculoasă cât timp agresorii sunt în libertate. Toate şcolile din oraş au fost închise şi elevii rămân în interiorul acestora până când pericolul va fi îndepărtat. De asemenea, autorităţile au cerut evitarea tuturor moscheilor din Noua Zeelandă, ca măsură fe precauţie. Premierul Noii Zeelanda a spus că un asemenea incident este fără precedent.

Atac armat In Noua Zeelanda

Cel puțin 40 de oameni au fost uciși în atacul armat din Noua Zeelandă

Jacinda Ardern - premierul Noii Zeelande: În Noua Zeelandă nu este loc pentru asemenea acte extreme de o violenţă fără precedent. Oamenii care au fost ţintele acestui atac sunt acasă în Noua Zeelandă. Ar trebui să fie în siguranţă aici. Persoana care a comis acest act violent împotriva lor nu îşi are locul în societatea neozeelandeză.

Ahmad al-Mahmoud – martor: Tipul purta ceva ca o uniformă de armată. Şi avea o armă mare şi multe gloanţe. A intrat şi a început să împuşte pe toată lumea din moschee. A trebuit să sparg o uşă, geamul de la o uşă, ca să scot pe toată lumea afară. Am încercat să-i facem toţi să fugă de acolo. Nu puteam să deschidem uşa pentru toţi. Am fugit prin parcare, am sărit peste gardul din spate. Cam asta s-a întâmplat. Nu l-am văzut pe atacator prea bine, dar avea o cască pe cap.

-Câte focuri credeţi că s-au tras?

-Când venea spre noi, mergea pe o alee. Cred că cel puţin 50 de gloanţe, din ce am auzit.

Vera Borozia are 13 ani, s-a născut în România şi este stabilită, împreună cu familia, de mulţi ani, în Cristchurch. În acest moment, se numără printre miile de elevi închişi în şcolile în care învaţă, măsură de siguranţă decisă de autorităţi după atacurile de la moschei.

Vera Borozia: Cu jumătate de oră înainte să se termine școala, pe la 2 și ceva, a sunat alarma și de atunci stăm aici. Nu se știa ce s-a întâmplat, dar după ceea am aflat ce se întâmpla prin oraș acum. Toate școlile din Christchurch sunt înschise acum. Ne-am speriat puțin, dar acum suntem mai calmi că știm că nu e aproape de școala noastră, am vorbit cu toata familia, cu prieteni și totul e ok, deocamdată.

Noua Zeelandă a fost, anul trecut, a doua cea mai sigură ţară din lume, după Islanda. Clasamentul Global Peace Index, a fost realizat de Institute for Economics and Peace și a inclus 163 de țări, care au fost clasificate în funție de 23 de criterii. Între aceste criterii se regăsesc rata criminalității, terorism, instabilitate politică și conflicte interne.

În decembrie 2018, poliţia a anunţat o scădere cu 2,7% a ratei anuale a criminalităţii care este, oricum, una dintre cele mai mici din lume.

Christchurch este cel mai mare dintre orașele Insulei de Sud a Noii Zeelande și cel de-al treilea ca mărime din această țară. Are o populaţie de aproximativ 400.000 de oameni.

Etichete: Noua Zeelanda , atac terorist , atac noua zeelanda

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale