Australia își propune recunoașterea statului palestinian. Când va face guvernul lui Anthony Albanese anunțul oficial

Data actualizării: Data publicării:
persoane care tin in maini steagul palestinei
Australia are în plan recunoașterea statului palestinian. FOTO: Shutterstock

Australia a anunţat un plan de recunoaştere a statului palestinian, urmând exemplul Regatului Unit, Franţei şi Canadei, relatează BBC. Israelul, supus unei presiuni tot mai mari pentru a pune capăt războiului din Gaza, a declarat că recunoașterea unui stat palestinian „recompensează terorismul”.

Prim-ministrul australian Anthony Albanese a declarat că această măsură va fi luată în cadrul Adunării Generale a ONU din septembrie, după ce Autoritatea Palestiniană şi-a asumat angajamentele necesare.

„O soluţie cu două state este cea mai bună speranţă a umanităţii pentru a rupe ciclul violenţei din Orientul Mijlociu şi pentru a pune capăt conflictului, suferinţei şi foametei din Gaza”, a declarat el luni.

Israelul, care se află sub presiune crescândă pentru a pune capăt războiului din Gaza, a declarat că recunoaşterea unui stat palestinian „recompensează terorismul”.

Autoritatea Palestiniană, care controlează părţi din Cisiordania ocupată de Israel, a declarat anterior că recunoaşterea statalităţii demonstrează sprijinul crescând pentru autodeterminarea poporului său.

Albanese a declarat că decizia a fost luată după ce guvernul său a primit asigurări din partea preşedintelui Autorităţii Palestiniene, Mahmoud Abbas, că Hamas nu va juca niciun rol în viitorul stat.

La rândul său, ministrul de Externe neo-zeelandez, Winston Peters, a declarat că ţara sa ia în considerare să recunoască Palestina ca stat. Cabinetul premierului Christopher Luxon va lua în septembrie o decizie oficială pe acest subiect şi va prezenta abordarea guvernului la Săptămâna liderilor ONU, a detaliat el.

Câte țări și-au anunțat decizia în privința statului Palestina

Mai multe ţări au anunţat în ultimele săptămâni că vor recunoaşte un stat palestinian cu ocazia sesiunii anuale a Adunării Generale a ONU din luna septembrie.

Winston Peters a explicat că, deşi unii parteneri apropiaţi ai Noii Zeelande au optat pentru recunoaşterea unui stat palestinian, guvernul de la Wellington are o politică externă independentă. ''Intenţionăm să cântărim atent această chestiune şi apoi să acţionăm conform principiilor, valorilor şi interesului naţional ale Noii Zeelande'', a precizat el.

Presiunile internaţionale asupra guvernului israelian se accentuează în vederea găsirii unei soluţii la conflictul din Fâşia Gaza, unde se înregistrează o criză umanitară gravă.

În total, trei sferturi din statele membre ale ONU recunosc statul Palestina, proclamat de conducerea palestiniană în exil la finalul anilor '80. Acest act diplomatic a fost realizat de zece ţări de la începerea actualului război din Fâşia Gaza, în octombrie 2023.

La finalul lunii iulie, Australia şi alte 14 ţări occidentale, printre care Franţa şi Canada, au invitat comunitatea internaţională să recunoască un stat palestinian. 

Editor : C.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce drepturi mai are persoana care donează un apartament. Situațiile în care donația poate fi anulată
Digi FM
Ziua tratează bolnavi de cancer, iar în weekend pilotează avioane. Povestea impresionantă a unei tinere de 27...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Sore, siluetă armonioasă în costum de baie, în vacanța din Turcia. S-a distrat cu fiica ei în parcurile...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Regretul lui Cillian Murphy după ce a jucat cu Sam Neill în „Peaky Blinders”: „Mi-a plăcut să lucrez cu el, e...
Adevarul
Cât ar putea scumpi noua taxă UE carburanții. Calculul pentru un șofer cu Dacia Logan
Newsweek
Cupoanele de pensie au 5 culori diferite. Ce semnifică fiecare? Care îți „garantează” o pensie mai mare?
Digi FM
Caniculă în București și 13 județe, apoi vijelii și ploi torențiale. Cum se schimbă vremea în weekend...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Al șaselea simț despre care aproape nimeni nu vorbește. Cercetătorii spun că ar putea influența și sănătatea...
Digi Animal World
Unii câini pot deveni „dependenți” de jucăriile lor. Ce au descoperit cercetătorii
Film Now
Brad Pitt are doi frați despre care se vorbește foarte rar. Cu ce se ocupă, de fapt, Doug și Julie
UTV
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua...