Autorul unei crime din SUA a fost descoperit după 43 de ani de ani de căutări. Ce l-a dat de gol pe Harold

Data actualizării: Data publicării:
barbat cu masca
Harold Carpenter este principalul suspect în cazul unei crime din 1979 FOTO: Biroul procurorului din El Dorado

Cadavrul Patriciei Carnahan a fost găsit într-un camping de lângă lacul Tahoe, în California, pe 28 septembrie 1979, după ce a fost agresată sexual și ucisă. Însă identitatea ei a fost descoperită abia în 2015. Atunci, anchetatorii au redeschis cazul. Iar acum poliția a arestat un suspect, după testarea mai multor probe ADN.

Probele ADN prelevate după o agresiune sexuală din 1994 au dus la arestarea unui bărbat pentru crima de acum 43 de ani, din California, relatează Sky News.

Se presupune că Harold Carpenter, care acum are 63 de ani, a ucis-o pe Patricia Carnahan în 1979, a transmis biroul procurorului districtual din El Dorado, California.

patricia-carnahan-harold-carpenter
Patricia Carnahan a fost găsită moartă într-un camping din California, în 1979 FOTO: Biroul procurorului din El Dorado

Cadavrul Patriciei Carnahan a fost găsit într-un camping, pe 28 septembrie 1979, iar identitatea ei a fost stabilită în 2015. Trupul a fost exhumat, iar rudele au recunoscut un pandantiv pe care îl purta. De asemenea, identitatea a fost confirmată și cu testele ADN.

Carpenter a fost identificat după ce a fost posibilă testarea mai multor probe adunate în urma unor infracțiuni sexuale.

Astfel, s-a descoperit că urmele ADN lăsate în urma unui viol din 1994 sunt identice cu cele recoltate din corpul Patriciei Carnahan și provin de la Harold Carpenter, potrivit biroului procurorului. El a fost principalul suspect în cazul violului din 1994, însă la acea dată tehnica nu a permis testarea probelor biologice.

Carpenter a fost arestat la începutul acestei săptămâni în apartamentul lui din centrul orașului Spokane și va fi acuzat de crima din 1979.

Editor : D.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri