Avertismentul Chinei pentru Coreea de Nord. Indicii că Beijingul nu îl va sprijini oricum pe Kim Jong-un

Data actualizării: Data publicării:
coreea de nord parada

China ar trebui să rămână neutră dacă regimul de la Phenian va lansa un atac asupra Statelor Unite, scrie un ziar de stat chinez. Articolul publicat este un avertisment la adresa planurilor Coreei de Nord de a lansa rachete balistice asupra insulei Guam, care aparține Statelor Unite, relatează Reuters.

Editorialul publicat de Global Times, un ziar influent din China, aflat sub controlul guvernului de la Beijing, a apărut după ce președintele american Donald Trump și-a intensificat atacurile verbale la adresa regimului condus de Kim Jong-un. Trump a amenințat că va dezlănțui „foc și furie” asupra Coreei de Nord, dacă Phenianul va lansa un atac cu rachete.

„China trebuie să clarifice un lucru: dacă Phenianul va lansa rachete care amenință terioriul Americii, iar SUA va contraataca printr-un atac, China va rămâne neutră”, scrie Global Times.

Politica editorială a ziarului susține că acesta nu reprezintă un punct de vedere al guvernului chinez, însă este un lucru cunoscut faptul că publicația are o atitudine puternic pro-guvernamentală și are un ton naționalist. De altfel, guvernul de la Beijing supraveghează cu atenție media și sancționează dur orice încălcare a autorității sale, distrugând publicațiile care au puncte de vedere diferite de cele ale regimului comunist.

În 2016, un raport al Freedom House a pus China pe ultimul loc în topul libertății presei, pentru al doilea an consecutiv. În top au fost incluse 65 de țări, care reprezintă 88% dintre utilizatorii de internet din lume. Iar un raport independent al Reporteri Fără Frontiere poziționează China pe locul 176 din 180 în topul libertății presei. Partidul Comunist din China a emis chiar și un ghid de cenzură și de propagandă, care a fost apoi transmis jurnaliștilor influenți și publicațiilor importante.

Global Times mai menționează și că Washingtonul și Phenianul fac un „joc nesăbuit”, care ar putea duce la „un război strategic”. „Beijingul nu a reușit să convingă Washingtonul și Phenianul să arate cumpătare. Trebuie să fie clar faptul că, atunci când acțiunile lor afectează interesele Chinei, China va răspunde ferm”, mai scrie publicația.

China le cere SUA şi Coreei de Nord să “dea dovadă de prudenţă” într-o "situaţie tensionată”

China le-a cerut vineri Statelor Unite şi Coreei de Nord să “dea dovadă de prudenţă” şi să “acţioneze mai activ” pentru dezamorsarea “unei situaţii tensionate”, după o nouă escaladare a discului la Washington şi la Phenian, relatează AFP, citat de News.ro.

„Le cerem tuturor părţilor să dea dovadă de prudenţă în declaraţiile şi în acţiunile lor şi să acţioneze mai mult pentru liniştirea tensiunilor”, a declarat Geng Shuang, purtător de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, într-un comunicat.

Părţile ar trebui să se străduiască să “consolideze încrederea reciprocă, în loc să recurgă la reţete vechi constând în înlănţuirea demonstraţiilor de forţă”, a spus diplomatul.

Acuzat de regimul de la Phenian că “ şi-a pierdut raţiunea”, preşedintele american a apărat formularea sa precedentă controversată, prin care a ameninţat Coreea de Nord cu “foc şi furie”. El a atras atenţia că poate declaraţia sa iniţială “nu a fost suficient de dură”.

China, membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU, a aprobat sâmbătă o a şaptea rundă de sancţiuni economice internaţionale vizând Coreea de Nord, în replică la noi tiruri de rachete balistice intercontinentale ale regimului comunist.

Însă, în acelaşi timp, Beijingul, principalul aliat al lui Kim Jong-un, pledează pentru o rezolvare “prin dialog” a dosarului nord-coreean, trimiţând pe rând diplomaţi la Washington şi la Phenian.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri