B. Obama şi V. Putin, întâlnire la summitul G8. SUA şi Rusia nu se înţeleg în privinţa Siriei

Data publicării:
obama putin

Declaraţia ar urma să cuprindă cinci puncte legate de acordarea de ajutor umanitar, lupta contra extremismului, respingerea folosirii armelor chimice, căutarea unei tranziţii democratice şi organizarea unei puteri executive după tranziţie. Neînţelegerile privind soluţionarea crizei din Siria nu sunt un secret.

Barack Obama şi Vladimir Putin au recunoscut acest lucru în cadrul discuţiei purtate, faţă în faţă, pentru prima dată în ultimul an, cu ocazia reuniunii G8 din Irlanda de Nord.

Statele Unite şi Rusia nu au renunţat la proiectul lor comun, privind organizarea unei conferinţe de pace pentru Siria, a dat asigurari preşedintele rus, Vladimir Putin, la conferinţa de presă cu omologul său american Barack Obama.

„Desigur, opiniile noastre nu coincid întotdeauna, dar noi toţi intenţionăm să oprim violenţele în Siria şi să rezolvăm situaţia pe cale paşnică, inclusiv prin aducerea celor două părţi la masa negocierilor la Geneva”, a declarat Vladimir Putin, preşedintele Rusiei.

La rândul său, liderul american a dezvaluit ca a discutat cu Vladimir Putin şi despre situaţia din Coreea de Nord şi Iran.

Discuţiile noastre despre Coreea de Nord şi Iran au fost foarte productive şi amândoi am fost de acord că pot fi puncte comune în privinţa subiectelor nord-coreene, iar în cazul Iranului ne-am exprimat optimismul că, odată cu noile alegeri de acolo am putea asista la progrese pe calea dialogului în privinţa programului nuclear al Iranului”, a afirmat președintele SUA, Barack Obama.

De asemenea, la aceasta întrevedere, Barack Obama şi Vladimir Putin au convenit organizarea unui summit bilateral Rusia-Statele Unite, pe 3 şi 4 septembrie, la Moscova. Reuniunea va avea loc înaintea summitului G20, care se va desfaşura la Sankt Petersburg pe 5 şi 6 septembrie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri