Banca Mondială: Încălzirea climatică riscă să agraveze sărăcia în lume

Data publicării:
copii saracie mediafax

"Fără o acţiune puternică şi rapidă, încălzirea (...) şi consecinţele ei ar putea agrava considerabil sărăcia în numeroase regiuni de pe glob", avertizează instituţia într-un raport publicat înainte de conferinţa de la Paris pe tema climei, potrivit Mediafax.

Seceta, canicula, acidificarea oceanelor, reducerea accesului la apă fac ca Banca Mondială să anticipeze un scenariu în care comunitatea internaţională nu îşi va atinge obiectivul de limitare a creşterii temperaturii mondiale la plus 2 grade Celsius în raport cu epoca preindustrială, faţă de plus 0,8 grade Celsius în prezent.

Evenimente climatice "extreme" care au loc în prezent "o dată la un secol" ar putea deveni "noua normă climatică", avertizează instituţia, care trage un semnal de alarmă mai ales în privinţa a trei regiuni de pe glob: America Latină, Orientul Mijlociu şi Europa de Est.

Randamentul culturilor de soia ar putea scădea cu 30 până la 70 la sută în Brazilia, iar cele de grâu riscă să se reducă la jumătate în America Centrală sau Tunisia, afirmă raportul realizat în colaborare cu Institutul de cercetări asupra impactului climatic din Potsdam (Germania).

"Consecinţele pentru dezvoltare vor fi grave cu un declin în ceea ce priveşte recoltele, un regres al resurselor acvatice, o creştere a nivelului apelor şi vieţile a milioane de persoane puse în pericol", enumeră Banca Mondială, adăugând că populaţiile "cele mai sărace" şi cele mai "excluse social" vor fi primele victime.

Potrivit scenariului negru al unei încălziri cu 4 grade Celsius, până la 80 la sută din Orientul Mijlociu şi America de Sud ar putea fi afectate de valuri de căldură de o amploare "fără precedent", cu riscul de a provoca vaste valuri de imigraţie, adaugă documentul.

"Este clar că nu putem continua pe această cale a emisiilor (de dioxid de carbon, n.red.) tot mai mari şi necontrolate", scrie preşedintele Băncii Mondiale, Jim Yong Kim, în momentul în care mobilizarea pe tema climei pare să se revigoreze.

Cele două ţări cele mai poluante de pe planetă, Statele Unite şi China, au încheiat un acord inedit pentru limitarea emisiilor de dioxid de carbon.

După tratative îndelungate, Fondul Verde al ONU tocmai a primit 9,3 milioane de dolari şi va putea începe să ajute ţările sărace să lupte împotriva încălzirii climatice.

Dar Banca Mondială asigură că trebuie să se meargă mai departe, mai ales petru atingerea scopului de eradicare a sărăciei extreme până în 2030.

Acest obiectiv se anunţă deja ca fiind "complicat" într-o lume cu plus 2 grade Celsius dar ar putea fi pur şi simplu imposibil de atins în cazul unei creşteri cu 4 grade Celsius a temperaturilor.

Instituţia apreciază de asemenea că marja de manevră a comunităţii internaţionale se diminuează în timp ce o reuniune pregătitoare a conferinţei de la Paris începe în decembrie la Lima.

"Există dovezi tot mai mari că, chiar cu măsuri de control foarte ambiţioase, o încălzire apropiată cu 1,5 grade Celsius (...) până la jumătatea secolului s-ar fi instalat deja în atmosferă" şi că unele dereglări climatice sunt deja "inevitabile", asigură Banca Mondială.

Pentru a inversa această tendinţă, Banca, ea însăşi criticată pentru că a finanţat proiecte bazate pe energie fosilă, apără de mai multe luni un sistem care fixează un preţ pentru poluare, de exemplu o taxă pe carbon.

În raportul său, instituţia cere ţărilor să renunţe la strategiile de creştere economică "nesustenabile" asigurând că acestea nu vor trebui să renunţe la expansiune sau dezvoltare, aşa cum se tem unele ţări emergente mari.

"Este necesară o acţiune urgentă în privinţa schimbării climatice, dar ea nu trebuie făcută în detrimentul creşterii economice", asigură Kim.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
Pensie cu 3.200 lei mai mică la recalculare pentru un pensionar. Ce meserie a avut și cât timp?
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Un artist din Franța a devenit prima persoană care a călătorit într-o mașină zburătoare: „A fost o experiență...
Digi Animal World
Un aligator a adormit sub un avion al Forțelor Aeriene din Florida. Momentul când reptila este evacuată de pe...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...