Barack Obama: Administraţia SUA va spori mecanismele de control asupra serviciilor de spionaj

Data publicării:
Obama

 

„În primul rând, am aprobat o nouă directivă prezidenţială pentru activităţile serviciilor de spionaj, atât pe plan intern, cât şi pe plan extern. Directiva se va asigura că vor fi luate în calcul cerinţele în materie de securitate, dar şi alianţele externe, activităţile comerciale şi investiţiile, angajamentele în materie de protejare a vieţii private şi libertăţile fundamentale”, a declarat Barack Obama, precizând că deciziile în domeniul activităţilor serviciilor de informaţii vor fi revizuite anual.

„În al doilea rând, vom reforma programele şi procedurile pentru creşterea transparenţei asupra activităţilor de supraveghere, pentru consolidarea garanţiilor referitoare la protejarea vieţii private a persoanelor din Statele Unite”, a adăugat președintele SUA, potrivit Mediafax.

„În al treilea rând, vom oferi măsuri suplimentare de protecţie la Secţiunea 702, care permite Guvernului să intercepteze comunicaţiile ţintelor externe care deţin informaţii importante pentru securitatea noastră. Cer procurorului-general şi Departamentului naţional de informaţii să adopte reforme care să prevadă restricţii suplimentare asupra activităţilor de păstrare şi utilizare a informaţiilor obţinute, în cazuri penale, din comunicaţiile între americani şi străini”, a mai spus Obama.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri