Barack Obama anunță raiduri aeriene împotriva Statului Islamic. Aviaţia SUA va bombarda poziţiile teroriştilor din Irak şi Siria

Data publicării:
obama crop facebook 2

Preşedintele american a precizat de asemenea că şi alte state se vor alătura luptei împotriva terorismului, coaliţia internaţională fiind condusă de SUA.

America va conduce o coaliţie extinsă pentru a diminua această ameninţare teroristă. Obiectivul nostru este clar. O să degradăm şi o să distrugem Statul Islamic”, a spus președintele SUA.

„Dacă nu sunt controlaţi, aceşti terorişti vor fi o ameninţare din ce în ce mai mare dincolo de această regiune, inclusiv pentru Statele Unite”, a adăugat liderul de la Casa Albă.

Barack Obama a anunţat că aviaţia americană va creşte numărul de raiduri aeriene în nordul Irakului şi, pentru prima oară, vor fi atacate şi ţinte din Siria, acolo unde teroriştii din Statul Islamic îşi au principalele baze de operaţiuni.

Statul Islamic este o organizaţie teroristă, pur şi simplu. Nu are altă viziune decât masacrarea celor care îi stau în cale. Execută prizonieri, omoară copii, pe femei le fac sclave, le violează şi le fortează să se căsătorească”, a mai spus Barack Obama.

Liderul american a cerut congresului să autorizeze suplimentarea ajutoarelor pentru rebelii sirieni. „Dacă ameninţi America, nu vei găsi niciun refugiu”, a avertizat B. Obama.

Forţele americane vor susţine şi operaţiunile militare ale Armatei Irakiene şi a miliţiilor kurde, care duc o ofensivă terestră împotriva zonelor ocupate de Statul Islamic în nordul ţării.

Statele Unite au autorizat deja un ajutor militar imediat de 25 de milioane de dolari, pentru antrenarea trupelor irakiene şi kurde, iar 475 de militari americani vor fi trimişi în Irak ca să servească drept consultanţi şi instructori. Mai mult, o să fie suplimentat şi ajutorul umanitar pentru civilii prinşi în mijlocul luptelor.

Barack Obama va convoca peste două săptămâni o şedinţă a consiliului de securitate al ONU pentru a mobiliza comunitatea internaţională.

Deja, Regele Abdullah al Arabiei Saudite a fost de acord ca statul din golf să găzduiască baze de antrenament pentru opoziţia siriană moderată.

Pentru a obţine sprijin în lupta cu teroriştii, secretarul de Stat, John Kerry, va începe un turneu în statele arabe.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri