BBC cere scuze pentru ”greşeli grave” într-un documentar cu privire la Fâşia Gaza. Proteste la adresa instituției media

Data publicării:
London,,Uk.,14,July,2023-,Bbc,Broadcasting,House,,In,Central
BBC, Londra. Foto: Shutterstock

BBC cere scuze pentru ”greşeli grave” comise la realizarea unui reportaj în Fâşia Gaza după ce s-a dovedit că personajul narator din centrul poveştii, un copil, este fiul fostului adjunct al ministrului Agriculturii al Hamas, relatează AFP, preluată de News.ro.

Grupul audiovizual public britanic şi-a retras documentarul - intitulat ”Gaza, cum să supravieţuieşti într-o zonă de război” - şi a anunţat joi, într-un comunicat, lansarea unei analize a ”greşelilor”, pe care le-a catalogat drept ”semnificative şi prejudiciabile”.

BBC a anunţat că a descoperit ”greşeli grave în realizarea acestui program”, care a fost produs de către societatea britanică Hoyo Films. BBC a recunoscut că împărtăşeşte responsabilitatea acestor greşeli ”inacceptabile” cu societatea de producţie independentă.

”BBC News îşi asumă întreaga responsabilitate pe care aceste aceste fapte au avut-o asupra reputaţiei Corporaţiei. Prezentăm scuze”, se arată în text, în care se adaugă că societatea de producţie a fost întrebată în scris, ”în mai multe rînduri”, în cursul realizării documentarului despre eventuale legături ale naratorului cu Hamas.

Care au fost problemele reportajului

”După difuzare, ei au recunoscut că ştiau că tatăl băiatului era viceministrul Agriculturii în Guvernul Hamas. Ei au recunoscut de asemenea că nu au informat niciodată BBC cu privire la acest fapt”, se precizează în comunicat.

Hoyo Films a recunoscut, de asemena, că a plătit mamei copilului ”o sumă modestă de bani”. BBC încearcă să obţină garanţii suplimentare că nicio altă sumă de bani nu a fost vărsată în mod direct sau indirect Hamas, se arată în text.

Joi, ministrul britanic al Culturii, Lisa Nandy, a anunţat că a cerut ”garanţii solide” care să arate că BBC nu a plătit Hamas pentru acest reportaj.

În urma unor presiuni ale Partidului Conservator (în opoziţie), ea a declarat în Parlament că a discutat cu directorul general al BBC la începutul săptămânii, pentru a ”obţine răspunsuri urgente” cu privire la verificările desăşurate de către grup înainte de difuzarea documentarului, la 17 februarie.

Faptul că acest film a fost realizat de către o societate de producţie externă ”nu scuteşete în niciun caz BBC de responsabilitatea pe care o are să dea dovadă de o diligenţă rezonabilă cu privire la un progarm pe care l-a difuzat”, potrivt lui Lisa Nandy.

Proteste la adresa BBC

În urma dezvăluirii legăturilor de familie ale lui Abdullah Al-Yazouri (13 ani) cu Hamas, clasată drept o organizaţie teroristă în Regatul Unit, zeci de persoane au manifestat marţi în faţa sediului BBC, la Londra, la iniţiativa Campaniei împotriva Antisemitismului (CAA).

Totodată, 500 de personalităţi din lumea televiziunii sau cinematografiei au denunţat scoaterea din program a documentarului, inclusiv fostul fotbalist englez Gary Lineker sau actorul Riz Ahmed.

Ei denunţă, într-o scrisoare, un ”act de cenzură motivat politic”.

”Acest film este o muncă jurnalistică esenţială, care oferă o perspectivă mult prea rară asupra experienţelor trăite de către copii palestinieni care trăiesc în circumstanţe inimaginabile şi permite amplificarea vocilor atât de adesea reduse la tăcere”, deplâng ei.

Campania împotriva Antisemitismului apreciază, în replică, că BBC a devenit ”purtătorul de cuvânt al teroriştilor şi susţinătorilor lor”.

 

Editor : M.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce salarii ar putea avea președintele, premierul și parlamentarii până în 2031. Proiectul care schimbă grila...
Digi FM
A murit Dana Tapalagă, actrița din filmul „După dealuri”. Nuami Dinescu, mesaj sfâșietor: „Nu cred că există...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Shakira, în centrul atenției după show-ul din finala CM 2026. Fanii, cuceriți: „Nu-mi vine să cred că are 49...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Matt Damon vorbește cu emoție despre Ben Affleck și prietenia lor de 45 de ani: “El este una dintre marile...
Adevarul
Orașul antic din România descoperit de pe Dunăre. Ce îi așteaptă la țărm pe turiștii ajunși la Drobeta-Turnu...
Newsweek
Avertisment despre pensie. Recalcularea nu aduce mereu bani în plus. Ce să verifice pensionarii înainte?
Digi FM
Câți bani câștigă Spania după triumful la Cupa Mondială. FIFA împarte premii de sute de milioane de dolari
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
„Cea mai mare greșeală din viața mea a fost căsnicia”. Confesiunea tulburătoare a unei femei de 107 ani...
Digi Animal World
Momentul când un bărbat de 65 de ani este atacat de un bizon: „Era chiar deasupra mea”. Imaginile sunt greu...
Film Now
„Odiseea”, triumf la box office. Cel mai bun debut global al unui film regizat de Christopher Nolan
UTV
Cum l-au sărbătorit Laura Cosoi și cele patru fetițe pe Cosmin Curticăpean, la împlinirea vârstei de 50 de ani