BIZIDAY. Israelul, tot mai neîncăpător. Statul încurajează în continuare natalitatea

Data publicării:
Flag of Israel

După ce că e mic, jumătate din Israel este ocupat de deșertul Negev. Oricum, la o densitate de 980 de locuitori pe kilometrul pătrat, deja țara are o problemă cu faptul că în medie, fiecare familie de israelieni își dorește trei copii. Țările occidentale n-au nici jumătate din această natalitate. Și totuși, în ciuda aglomerației, evreii au o obsesie națională.

Bogdan Murgescu, istoric al economiei: „În statul Israel, pe lângă populația strict evreiască, există și o populație arabă. Există riscul ca elementul arab să devină foarte numeros, să aibă o pondere în creștere sau la un moment dat să devină majoritar”.

Cam 20% din populația Israelului este formată din arabi, care, în mod tradițional, au și ei familii numeroase. Prin urmare, statul a făcut tot ce poate ca evreii să țină pasul cu arabii și a încurajat cât a putut natalitatea. În afara alocației, cheltuielile pe care le presupune creșterea unui copil sunt în general deductibile.

Fertilizarea în vitro este și ea gratuită și, în acest fel, populația Israelului aproape că s-a dublat doar în ultimii 25 de ani. Desigur, a contat și emigrația, mai ales că odată cu prăbușirea comunismului tot mai mulți evrei au venit în Israel.

Cu excepția unor importante zăcăminte de gaze descoperite recent, Israelul nu are niciun fel de resurse naturale. Dar, spune istoricul Bogdan Murgescu, resursa umană este mult mai importantă, căci o bună parte din evreii care au fost cumpărați de exemplu din România erau oameni cu studii superioare. Cu ajutorul lor și al altora, Israelul și-a dezvoltat o economie care prelucrează resursele pe care le importă.

Bogdan Murgescu: „Este o țară care și-a dezvoltat capacități industriale mai ales în industriile cu grad înalt de prelucrare și tehnologie. De asemenea, are un sector al serviciilor, inclusiv al serviciilor financiare, foarte puternic”.

Israelul importă aproape orice, de la legume și fructe, până la lemn și petrol.

În schimb, o resursă care nu se putea importa este apa. În ultimii 10 ani, Israelul a construit 5 stații de desalinizare a apei marine. Împreună au costat peste 2 miliarde de dolari.

Țara exportă echipamente militare, medicale, de telecomunicații sau produse farmaceutice. A avut la dispoziție tehnologie americană și, probabil, fără aceasta, Israelul nu ar fi supraviețuit înconjurat de atâția vecini ostili.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri