Blocajul din negocierile pentru tratatul pandemiilor scoate la iveală tensiunile dintre statele bogate și cele în curs de dezvoltare privind accesul la vaccinuri, teste și tratamente, în condițiile în care OMS avertizează că, în lipsa unui acord, lumea rămâne vulnerabilă în fața unei noi crize sanitare.
Un termen-cheie pentru finalizarea unui tratat global privind pandemiile a fost ratat de negociatori, ceea ce a stârnit avertismente că lumea rămâne nepregătită pentru următoarea crză majoră sanitară, scrie The Guardian.
Țările încearcă să ajungă la un acord privind modul în care ar trebui să împărtășească informații despre agenți patogeni, precum bacterii sau virusuri, care ar putea provoca pandemii și ce acces la eventualele vaccinuri, teste și tratamente ar trebui să le fie garantat în schimb.
Acest sistem de „acces la agenți patogeni și partajare a beneficiilor” (Pabs) trebuie să fie stabilit înainte ca acordul Organizației Mondiale a Sănătății privind pandemiile, care reglementează modul în care lumea ar trebui să răspundă la focare de boli la scară largă în viitor, să poată intra în vigoare.
Faptul că statele nu au reușit să ajungă la un acord înaintea Adunării Mondiale a Sănătății din această lună, de la Geneva, este „profund regretabil”, au declarat într-un comunicat Ellen Johnson Sirleaf, fostă președintă a Liberiei, și Helen Clark, fost prim-ministru al Noii Zeelande, care au co-prezidat Panelul independent al OMS pentru pregătire și răspuns la pandemii.
Panelul a recomandat un acord privind pandemiile în urmă cu cinci ani, după ce a analizat răspunsul internațional la COVID-19 și a concluzionat că milioane de vieți ar fi putut fi salvate printr-o reacție mai rapidă și mai coordonată.
„Dacă un nou agent patogen ar apărea astăzi, lumea rămâne în mare parte nepregătită pentru el. Lipsa de acțiune pentru prevenirea și pregătirea în fața următoarei amenințări pandemice este un deserviciu adus umanității”, se arată în comunicat.
Dr. Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul general al OMS, a îndemnat statele „să abordeze în continuare problemele rămase cu un sentiment de urgență, deoarece următoarea pandemie este o chestiune de când, nu de dacă”.
Dezacord între țările dezvoltate și cele în curs de dezvoltare
Liderii mondiali au anunțat pentru prima dată planuri pentru un tratat privind pandemiile în martie 2021. Totuși, nivelul ridicat de neîncredere dintre țările bogate și cele mai sărace a încetinit progresul. O problemă a fost și cantitatea mare de dezinformare care circulă pe rețelele sociale, inclusiv afirmații false potrivit cărora acordul ar ceda suveranitatea națională către OMS.
Acordul privind pandemiile a fost în cele din urmă adoptat în mai 2025 și lăudat drept „o victorie pentru sănătatea publică”, în special în contextul fragmentării cooperării globale și al retragerii SUA din OMS.
Însă acordul a fost adoptat doar după ce problema sensibilă a Pabs a fost mutată într-o anexă a tratatului principal, urmând să fie negociată ulterior. Acordul intră în vigoare la 30 de zile după ratificarea de către 60 de țări, dar nu va fi deschis pentru semnare până când anexa nu este finalizată.
Disputa principală este, în linii mari, între țările dezvoltate și cele în curs de dezvoltare. Blocuri de negociere precum Grupul pentru Echitate și Grupul Africii doresc un contract standard care să oblige companiile farmaceutice să împărtășească produsele medicale dezvoltate ca urmare a accesului la agenți patogeni periculoși furnizați de state.
Mai multe țări europene au susținut că acest lucru ar putea descuraja cercetarea și dezvoltarea și au propus, potrivit informațiilor, un model hibrid, care să combine cerințe obligatorii și voluntare.
Planul era ca un sistem Pabs convenit să fie prezentat spre aprobare la Geneva în această lună. Totuși, un comunicat al negociatorilor arată că este nevoie de mai mult timp, sugerând Adunarea Mondială a Sănătății din 2027 ca nou termen-limită.
Editor : M.I.