Braconajul excesiv de fildeș a dus la răspândirea elefanților fără colți

Data publicării:
Elefant fără colți de fildeș
Elefant fără colți de fildeș. Sursa foto: Profimedia Images

Braconajul de fildeș a dus la răspândirea elefanților fără colți, arată cercetorii, dovedind astfel că oamenii "schimbă, la propriu, anatomia" animalelor sălbatice, scrie The Guardian.

O mutație genetică rară, care provoca lipsa apariției colților la elefanți, a devenit foarte comună în anumite grupuri de elefanți din Africa după o perioadă în care multe exemplare au fost ucise de braconieri pentru colții de fildeș, arată un studiu publicat în jurnalul Science.

Cercetătorii au încercat să afle de ce femelele de elefanți din parcul național Gorongosa din Mozambic se nasc frecvent fără colți și au descoperit că animalele aveau această mutație din cauza braconajului intens pentru fildeș.

Elefanții cu colți de fildeș aveau mult mai multe șanse să fie vânați și uciși în timpul războiului civil din Mozambic, care s-a desfășurat între 1977 și 1992. În acea perioadă 90% din populația de elefanți din Gorongosa (2500 de exemplare) a fost ucisă de ambele părți pentru a obține fildeșul necesar finanțării conflictului. Elefanții fără colți au fost lăsați în pace, aceste exemplare având șanse mult mai mari să se îmulțească și să transmită gena lipsei de colți urmașilor lor.

Elefant fără colți de fildeș
Elefant fără colți de fildeș. Sursa foto: Profimedia Images

Câteva generații mai târziu, efectele acestei situații încă sunt vizibile într-un grup de 700 de elefanți care trăiesc în parcul național Gorongosa.

Robert Pringle, de la departamentul de ecologie și biologie evoluționară a Universității Princeton, conducătorul studiului, a spus că acesta arată impactul interferenței oamenilor în natură. "Cred că studiul arată că este vorba de mai mult decât doar cifre. Impactul pe care îl au oamenii schimbă la propriu anatomia animalelor", a spus el.

Potrivit lui Pringle, parcul național Gorongosa a fost mereu interesant pentru cercetători, ei suspectând că braconajul istoric a cauzat anormalitatea, deși detaliile procesului erau necunoscute.

"Una dintre trăsăturile suspecte este că multe femele nu au colți și eram intrigați de acest fenomen. Am realizat că deși s-a scris mult pe acest subiect, oamenii observând că elefanții nu au colți în special în zonele unde braconajul era intens, nimeni n-a înțeles exact de ce se întâmplă acest lucru. Totodată, nimeni n-a documentat cu adevărat fenomenul ca să-l poată atribui unei cauze, ci doar s-a speculat asupra originilor", a declarat Robert Pringle.

Echipa sa a bănuit că fenomenul are o cauză genetică și pentru că era rar întâlnit la masculi s-a presupus că are legătură cu sexul animalului. După secvențierea genomilor de la elefanți cu și fără colți, cercetătorii au descoperit o diferență genetică între cele două variante.

Analiza a descoperite o pereche de gene la cromozomul X, inclusiv una despre care se știa că are rol în dezvoltarea danturii la mamifere. Mutația suspectă ajungă să protejeze femelele de braconaj, însă le este fatală masculilor, care nu se mai dezvoltă corespunzător în pântec.

Aproape jumătate dintre puii de elefant masculi care provin dintr-o mamă fără colți prezintă această anormalitate, ceea ce înseamnă că turmele de elefanți care s-au confruntat cu braconaj intens pot ajunge să fie lipsite de masculi.

Cu toate acestea, această problemă poate fi rezolvată în timp, spune Pringle. Populația de elefanți din Mozambic a crescut în ultimii 20 de ani și s-a triplat față de situația din anii '90, când specia a fost la un pas să fie eliminată.

Editor : V.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Ce se întâmplă cu creditul unei persoane după deces și cine preia datoria. Explicațiile unui avocat
Digi FM
Cine a plătit tratamentul de peste un milion de dolari al Alinei Pușcău. Cum a reușit fotomodelul să acopere...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Pitbull are 45 de ani și șase copii. Artistul i-a ținut mereu departe de ochii publicului: „Îi protejez...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
James McAvoy, la un pas de moarte după o procedură medicală. Era singur acasă când plămânii i-au cedat: "A...
Adevarul
„De ce ar trebui să le plângem de milă?” Profesoară din București, mesaj tranșant după ce unii candidați la...
Newsweek
Cum sunt dezavantajați la pensie cei care au lucrat în grupe de muncă? Un avocat spune ce pot face pensionarii
Digi FM
Are 61 de ani, ridică greutăți la sală și întoarce toate privirile. Bărbații tineri o curtează, iar soțul ei...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă în corp dacă obișnuiești să consumi scorțișoară în mod regulat. 5 efecte ale acestui condiment...
Digi Animal World
Un bărbat a avut parte de șocul vieții când a mers noaptea la toaletă. A aprins lumina și a văzut cum se...
Film Now
Fiica unei actrițe din "Game of Thrones", numită canibală după ce a recunoscut că a mâncat cenușa mamei sale...
UTV
Cât cer Andra, Smiley, Delia și Loredana Groza pentru un concert. Onorariile pot ajunge la 20.000 de euro