British Airways suspendă toate zborurile spre şi dinspre China pentru a limita răspândirea coronavirusului

Data publicării:
British Airways Affected By Second Phase Of Strikes
Foto: Gulliver/GettyImages

Compania aeriană British Airways a anunțat că a suspendat toate zborurile directe dintre Marea Britanie și China după ce autoritățile de la Londra au recomandat evitarea călătoriilor în China în contextul epidemiei cu noul coronavirus, informează Reuters, citat de Mediafax.

Potrivit site-ului companiei, începând de miercuri nu mai sunt disponibile zboruri către sau dinspre China în lunile ianuarie și februarie.

„Le cerem scuze clienților noștri pentru neplăcerile cauzate, dar siguranța pasagerilor și echipajelor noastre este prioritară”, a informat British Airways miercuri, prin intermediul unui comunicat.

Comisia Națională de Sănătate din China a anunțat miercuri dimineață că 132 persoane au decedat în urma epidemiei cu noul coronavirus, iar alte 1.459 de cazuri au fost confirmate, astfel că numărul total a ajuns la 5.974.

Noul coronavirus, depistat inițial în orașul Wuhan, este contagios și în perioada de incubație - înainte de apariția simptomelor, lucru ce îngreunează eforturile de stopare a răspândirii bolii, potrivit oficialilor chinezi.

În contextul agravării epidemiei cu coronavirus, Ministerul Educației din China a anunțat la începutul săptămânii că va amâna începerea noului semestru școlar, pe termen nedeterminat.

De asemenea, autoritățile au decis duminică să prelungească cu trei zile vacanța de Anul Nou Lunar, care inițial trebuia să se încheie pe 30 ianuarie. Măsura are drept scop să limiteze fluxurile de populație și să țină sub control epidemia.

Editor: A. D.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri