Buget de austeritate în Grecia în 2015. Mii de oameni au protestat în faţa Parlamentului de la Atena

Data publicării:
grecia

Este din ce în ce mai rău în fiecare zi, iar în ultimii cinci ani nu am văzut nimic bun. Nu facem nimic altceva decât să plătim datorii. O vom facem pentru tot restul vieţii”, s-au plâns oamenii.

„Vrem ca această coaliţie să plece de la guvernare pentru că noul buget va aduce noi tăieri de salarii şi pensii. Noi nu mai avem locuri de muncă dar vom continua să luptăm pentru cei care mai au încă slujbe”, au adăugat alţii.

Guvernanţii susţin însă că nu au altă soluţie pentru a combate efectele crizei.

„Cel mai important lucru acum, pentru a menţine creşterea economică şi a scădea şomajul este să continuăm reformele, chiar dacă vom termina programul de asistenţă socială”, a declarat Gikas Hardouvelis, ministrul grec al Finanţelor.

Proiectul de buget pe 2015 prevede continuarea măsurilor de reducere a cheltuielilor, în special în domeniul sănătății și al educației. Economia Greciei a revenit recent pe creștere, după șase ani de recesiune. Grecia a primit 240 miliarde de euro într-un program de asistență financiară ce avea menirea de a preveni prăbușirea economiei și ieșirea țării din zona euro. Atena vrea să finalizeze programul de asistenţă financiară cu FMI, Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional până la 31 decembrie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri