BUSINESS CLUB. Capitalismul tovărășesc din Rusia. Banii sifonați din achiziții ar ajunge până la Vladimir Putin

Data publicării:
putin rade condescendent - mfax-1

În 2005, Valdimir Putin a cerut personal un program vast de dotare a sistemului de sănătate cu aparatură modernă. Cinci ani mai târziu, ieşea la iveală faptul că unui furnizori facturau de două sau trei ori mai mult decât era costul real al echipamentelor.

Dimitri Medvedev, atunci preşedinte, a cerut găsirea şi pedepsirea vinovaţilor. În urma anchetei, au fost găsiți peste 100 de vinovaţi, dar cercetările s-au oprit înainte să se ajungă la greii afacerii.

Doi oameni care au vândut la suprapreţ au rămas neatinşi. Sunt din apropierea lui Vladimir Putin. Unul este un fost dentist, Nikolai Shamalov, apropiat a lui Putin de când acesta era implicat în administraţia oraşului Sankt Petersburg. Celălalt personaj se numeşte Dmitri Gorelov.

Cei doi au vândut de cel puţin 200 de milioane de dolari în programul de achiziţii de echipament medical şi 45% din suma ar reprezenta de fapt profit pur pentru ei. Pentru ei şi cei care îi protejează.

Achiziţia s-a făcut printr-o firmă a celor doi, Petromed şi ceva intermrdiari. Echipamentele au fost cumpărate de la Siemens şi de la grupul german au mers fizic direct către beneficiari, spitalele şi clinicile din Rusia.

Drumul banilor a fost diferit. S-au plimbat printr-o firmă britanică. 84 de milioane de de dolari din cele 200 din achiziţie au fost plimbate prin conturi elveţiene, potrivit unor documente cercetate de Reuters. Datele arată că cel puţin 48 de milioane de dolari au alimentat conturile unei companii care a lucrat la construcţia unui complex de la malul Mării Megre. Locul este cunoscut ca palatul lui Putin.

Practic, a fost vorba de o simplă intermediere, care însă s-a lăsat cu o profitabilitate uriaşă. Afacerea era cusută cu aţă albă, putea fi verificată foarte uşor, însă autorităţile din Rusia au pus batista pe ţambal. Banii au ajuns unde trebuie.

Această este una dintre afacerile care are legături demostrabile cu Putin. Sunt altele în care conexiunile sunt mult mai încurcate şi mai greu de dovedit.

Însă investigaţiile jurnalistice din Rusia ale unui prese independente marginalizate arată că se fac afaceri uriaşe cu bancare s-ar cuveni statului sau firmelor de stat. Totul cu încuviinţarea Kremlinului.

Olimpiada de la Soci a costat 50 de miliarde de dolari, cel mai costisitor eveniment sportiv din toate timpurile. Cât din această suma reprezintă costuri reale şi cât s-a dus în conturi neştiute este greu de spus, cel puţin pentru moment.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Doi vulturi au fost duși la un centru de reabilitare după ce au fost găsiți beți. Cum au reușit păsările să...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...