BUSINESS CLUB. Cursa pentru o slujbă în Silicon Valley. Cum decurg recrutările pentru Facebook

Data publicării:
GettyImages-Facebook 2

Google primeşte anual două milioane de CV-uri, dar angajează doar 5.000 de oameni. Aşadar, pentru fiecare slujbă scoasă la concurs se bat 400 de candidaţi. Concurenţa este la fel de mare şi la alţi giganţi IT precum Apple sau Facebook. Cei care reuşesc să obţină un stagiu de practică la aceste companii, au şanse mai mari de angajare. George Mărcuș este masterand în anul II la Facultatea de Matematică Informatică din cadrul Universității de Vest din Timișoara, iar la recomandarea unui prieten a aplicat pentru un internship la Facebook. După câteva interviuri prin Skype, tânărul a fost acceptat. Timp de trei luni a lucrat cot la cot cu specialiștii în programare de la Facebook.

Am lucrat la un tool intern, care analiza un sistem și îi ajuta pe ceilalți programatori să găsească erori în acel sistem mai ușor. Deci, practic, le făceam munca mai ușoară,” povesteşte George Mărcuș, masterand.

La finalul stagiului de practică George s-a întors în România. După încheiera studiilor vrea să își urmeze pasiunea pentru informatică la o companie din străinătate. Poate chiar la Facebook. Giganţii IT folosesc adesea tactici neconvenţionale de recrutare, cum cum ar fi lansarea de puzzle-uri şi probleme pe internet. Cei care le rezolvă pot avea şansa să îşi depună CV-ul. La fel şi cei care s-au făcut remarcaţi prin diverse idei bune. Mai departe, cei selectaţi intră în etapa interviurilor. Un tânăr american angajat de Facebook a povestit pentru Business Insider că prima discuţie a fost una telefonică. În 45 de minute a trebuit să ofere soluţiile unei probleme de programare. Apoi au urmat interviurile faţă în faţă, patru la număr, în care accentul a fost pus pe progamare, algoritmi şi proiectare de sisteme, dar şi pe filosofia muncii.

La Google recrutarea este făcută în mod asemănător. Însă procedurile nu sunt bătute în cuie la niciuna dintre marile companii IT. Toate îşi schimbă constant întrebările şi cerinţele din timpul interviurilor, iar candidaţii trebuie să aibă o gândire suficient de flexibilă cât să rezolve şi probleme care aparent nu au o legătură directă cu meseria de IT-ist. De exemplu, în timpul interviului de angajare Facebook le-a cerut unor candidaţi să proiecteze un sistem de coordonare a traficului rutier, iar Google să calculeze câte mingi intră într-un autobuz sau câte avioane zboară pe cer.

E mai important să ai o cultură generală și să te poți adapta la orice îți cere piața muncii. Contează foarte mult lucrul individual și lucrurile pe care le desfăşoară suplimentar, față de ceea ce vezi la un curs obișnuit,” spune Mircea Drăgan, decanul Facultății de Matematică Informatică din cadrul Universității de Vest.

Sunt mulţi românii care au reuşit să obţină un loc de muncă la marile companii IT. Unii lucrează în birourile lor din Europa de Vest, alţii ajung direct la sediile centrale din Silicon Valley. Şi mai sunt şi cei care sunt angajaţi în birourile pe care giganţii IT le-au deschis în ultimii ani în centrele universitare din România pentru a fi mai aproape de informaticienii talentaţi din ţara noastră care au pretenţii salariale ceva mai mici decât colegii lor din Occident.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri