BUSINESS CLUB. Michael Jackson, taxat post-mortem

Data publicării:
megastar

Averea lui Michael Jackson a fost evalută de administratori săi la numai 7 milioane de dolari. IRS-ul însă a făcut câteva calcule şi a ieşit că în total ar fi vorba de 1,12 miliarde.

Iar pentru această avere, moştenitorii cântăreţului ar datora statului american nu mai puţin de 700 de milioane de dolari. Fiscul susţine că declaraţia de venituri este atât de inexactă încât ar putea fi considerată o infracţiune gravă de fals în acte.

Câştigurile din drepturile de autor pentru o parte din cele mai faimoase cântece au fost evaluate la 0 dolari, câştiguri pe care IRS-ul le evaluează la aproape 500 de milioane de dolari. E vorba de cântece ale lui Michael Jackson, dar şi ale grupului Beatles, pentru că avea drepturi de autor cumpărate.

Declaraţia de avere arată că Michael Jackson deţinea 3 automobile Rolls Royce şi un Bentley în valoare totală de 90.000de dolari. În realitate, ar valora de aproape de 3 ori mai mult.

Celelalte maşini deţinute de cântăreţ nici măcar nu apar în documente, deşi valoarea lor se ridică la aproape 50 de milioane de dolari.

Puternic subevaluată a fost şi imaginea starului. Administratorii declarau că această ar valora doar 2.000 de dolari - o diferenţa incredibilă faţă de calculele autorităţilor, care au ajuns la o suma de peste 2000 de ori mai mare.

După decesul din 2009, imaginea şi cântecele artistului au căpătat o nouă viaţă. În urmă cu câteva luni, revista Forbes îl numea pe Jackson cel mai bine plătit cântăreţ din industrie, cu încasări de 160 de milioane de dolari doar în 2013.

Dacă administratorii averii vor pierde procesul cu Fiscul, ar putea fi nevoiţi să scoată la vânzare o parte din bunurile artistului. Asta dacă nu li se va permite să plătească sumele restante într-un interval de 15 ani.

Însă în America, procesele cu fiscul nu ajung în instanţă. Există posibilitatea unei înţelegeri în afară curţii.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri