Canada se pregătește să ridice vizele pentru români și bulgari

Data publicării:
vames canadian

John Baird, șeful diplomației canadiene, a fost în vizită în România anul acesta, la sfârșitul lunii martie FOTO: mae.ro

Şeful diplomaţiei canadiene a făcut aceste precizări în timpul unei întâlniri bilaterale cu omologul său bulgar, la reuniunea OSCE de vineri, din Elveţia, potrivit unui comunicat al Ministerului bulgar de Externe

Digi24 așteaptă răspuns din partea MAE român cu privire la informațiile referitoare la posibilitatea ridicării de către Canada a vizelor pentru cetățenii români.

La reuniunea OSCE de la Basel a participat și Bogdan Aurescu, ministrul român de Externe. Acesta a avut o întâlnire bilaterală cu șeful diplomației americane, John Kerry, pe care l-a invitat în România. 

Presa canadiană scria în toamna acestui an că România şi Bulgaria ar putea bloca ratificarea Acordului de liber-schimb între Uniunea Europeană şi Canada din cauza menţinerii vizelor pentru cele două ţări.

Citiți și: 

Vizele pentru români ridică probleme acordului UE-Canada
Sprijin refuzat din partea UE. România rămâne cu vize pentru Canada și SUA

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri