Foto Cântăreaţa Katy Perry şi fostul premier al Canadei Justin Trudeau, surprinşi în timp ce se sărută pe un iaht în California

Data publicării:
Colaj Katy Perry Justin Trudeau
Foto: Reuters

Cântăreaţa Katy Perry şi fostul prim-ministru canadian Justin Trudeau au fost surprinşi sărutându-se pe un iaht în largul coastei Santa Barbara, după cum se vede în fotografiile obţinute de Daily Mail.

Perry, în vârstă de 40 de ani, şi Trudeau, în vârstă de 53 de ani, au fost văzuţi şi îmbrăţişându-se şi sărutându-se. Într-una dintre fotografii, Trudeau o ţine pe Perry în braţe.

Revista People l-a contactat pe reprezentantul lui Perry pentru a obţine un comentariu, dar nu a primit un răspuns. Un reprezentant al lui Trudeau a refuzat să comenteze.
Zvonurile despre cei doi au apărut pentru prima dată în iulie, când au fost văzuţi plimbând un câine înainte de a ieşi să ia masa împreună la Le Violon din Montreal.

La acea vreme, Perry anunţase despărţirea de fostul logodnic Orlando Bloom, cu care are o fiică de 5 ani, Daisy Dove Bloom, cu o lună înainte. Trudeau s-a despărţit după 18 ani de căsătorie cu Sophie Grégoire în 2023. Ei au are trei copii.

La două zile după ieşirea lor din iulie, Trudeau a fost văzut la concertul Perry's Lifetimes Tour, la Bell Centre din Montreal. Şi, pe fondul zvonurilor romantice care au apărut în urma ieşirilor lor comune, o sursă a declarat pentru People că cei doi au simţit o „conexiune instantanee”.

 

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

„Există o atracţie între ei. Au multe în comun”

„Sunt interesaţi unul de celălalt, dar va dura ceva timp până să vedem unde va ajunge relaţia lor”, a declarat sursa canadiană în august. „Ea călătoreşte în jurul lumii, iar el îşi pune ordine în viaţă acum că nu mai este prim-ministru al Canadei, dar există o atracţie între ei. Au multe în comun”.

Născută şi crescută în California, Perry a fost nominalizată de 13 ori la premiile Grammy. Ea a contribuit la apariţia sunetului pop al anilor 2000, devenind rapid una dintre cele mai bine vândute artiste din toate timpurile datorită melodiilor sale. A lansat şapte albume de studio, dintre care cel mai cunoscut este „Teenage Dream”, din 2010. Albumul a produs cinci melodii care au ajuns pe locul 1, egalând recordul stabilit de albumul „Bad” al lui Michael Jackson din 1987.

Trudeau şi-a anunţat demisia la începutul anului, după ce aproape un deceniu s-a aflat la putere. Tatăl său, regretatul prim-ministru Pierre Trudeau, era celibatar când a devenit prim-ministru. A avut relaţii cu actriţele Barbra Streisand şi Kim Cattrall şi s-a căsătorit cu o femeie în vârstă de 22 de ani în timp ce era în funcţie, la vârsta de 51 de ani.

 

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Editor : Sebastian Eduard

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Hidroelectrica majorează prețul energiei de la 1 octombrie. Cât vor plăti în plus românii la factura de...
Digi FM
ANAF vinde o vilă de 315 mp cu doar 25.800 de euro, dar nimeni nu o cumpără. Detaliile importante ascunse în...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Mădălina Ghenea, show pe covorul roșu la Veneția. A apărut în ținută decoltată din piele și s-a jucat...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Natalie Portman a născut la 45 de ani. Cine este tatăl celui de-al treilea copil al actriței, omul alături de...
Adevarul
Alertă la Kiev: Rusia desfășoară o brigadă de rachete în Belarus. Ce urmărește Putin?
Newsweek
Pensii militare: CCR a obligat Casa de Pensii să restituie unui pensionar impozitul reținut ilegal din pensie
Digi FM
Imagini dramatice. Pilotul Ollie Millroy, salvat din flăcări de un adversar, pe circuitul din China: "Sunt în...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce găteau, de fapt, oamenii din Epoca de Piatră? Descoperirile sunt surprinzătoare
Digi Animal World
Și-a pierdut orice speranță! Unde a fost găsit, după 8 ani, calul rar furat din ferma unei femei: „A fost un...
Film Now
Robert Pattinson și Suki Waterhouse, moment romantic la Veneția. S-au sărutat în aplauzele publicului după...
UTV
Mihai Bobonete a dezvăluit de ce a concediat bona copiilor săi: „A treia oară a recunoscut”