Catalonia face un pas spre independenţă

Data publicării:
artur mas catalonia getty images 4.08

În opinia politicienilor secesionişti, votul va avea valoarea unui referendum. Dacă partidele care susţin independenţa vor câştiga majoritatea în parlamentul regional, atunci vor începe demersurile pentru ruperea de Spania, un scenariu pe care autorităţile de la Madrid îl resping categoric.

Preşedintele regiunii autonome Catalonia a semnat decretul prin care sunt convocate alegeri legislative anticipate pentru data de 27 septembrie. Conform sondajelor publicate de presa iberică, cele trei partide pro-independenţă ar urma să controleze împreună între 68 şi 72 de mandate din cele 135 ale Parlamentului regional, ceea ce înseamnă că vor avea majoritatea.

O astfel de situaţie ar determina începerea demersurilor pentru declararea independenţei faţă de Spania. „Scrutinul, voturile, determinarea cetăţenilor vor fi atuurile noastre. Ni se arată un nou orizont al democraţiei, justiţiei şi libertăţii. Fiecare dintre noi trebuie să conştientizeze şi să-şi asume importanţa unui moment ca acesta”, a declarat Artur Mas, preşedintele Cataloniei. 

Alegerile parlamentare la termen urmau să aibă loc abia anul viitor. Acum, scrutinul anticipat se va desfăşura înaintea alegerilor generale din Spania, programate tot în această toamnă, ceea ce va crea o presiune suplimentară pentru Guvernul condus de Mariano Rajoy.

Adjunctul său a declarat deja că Madridul îşi rezervă dreptul de a contesta în justiţie legalitatea votului din regiunea autonomă. Aceeaşi strategie a fost aplicată şi anul trecut, când referendumul de independenţă convocat în Catalonia, a fost blocat printr-o decizie a Curţii Constituţionale.

A avut loc totuşi o consultare simbolică în urma căreia 80% dintre voturi au fost în favoarea separării de Spania. Prezenţa la urne a fost de aproape 40%. În urmă cu două săptămâni, Guvernul spaniol a ameninţat cu retragerea autonomiei Cataloniei, regiune cu 2,2 milioane de locuitori, dacă demersurile pro-independenţă vor continua.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Doi vulturi au fost duși la un centru de reabilitare după ce au fost găsiți beți. Cum au reușit păsările să...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...