Cazul profesorului de la Cambridge găsit mort: cel care l-a acuzat de plagiat este anchetat pentru discriminare și a fost suspendat

Data publicării:
Guests arrive for Sunday with Laura Kuenssberg at the BBC, Broadcasting House, London, UK.
Jason Arday, fost profesor la Universitatea Cambridge, care în 2023 a devenit cel mai tânăr profesor de culoare din istoria instituţiei de învăţământ Foto: Profimedia

Nathan Cofnas, profesorul universitar american care a ridicat suspiciuni de plagiat în cazul profesorului de la Cambridge Jason Arday, găsit mort săptămâna trecută, a anunţat joi că a fost suspendat de Universitatea din Gent, Belgia, şi că este anchetat pentru discriminare, relatează Reuters.

„Tocmai am fost suspendat de Universitatea din Gent. Este aproape sigur că mă vor concedia”, a scris Cofnas pe contul său de X. Într-o altă postare, cu câteva ore mai devreme, el anunţase că este anchetat de universitatea sa pentru „discriminarea împotriva lui Arday”.

Arday, cândva considerat cel mai tânăr profesor de culoare de la Cambridge, a fost găsit mort, la vârsta de 41 de ani, vineri, la Londra, la câteva zile după ce şi-a dat demisia din funcţie. Arday a negat acuzaţiile de plagiat, dar a recunoscut că a comis greşeli.

Universitatea din Gent a declarat că l-a suspendat pe Cofnas „ca măsură de precauţie” în aşteptarea unei anchete disciplinare preliminare, dar nu a oferit detalii suplimentare cu privire la motive. Nu a putut oferi alte comentarii „pentru a proteja confidenţialitatea dosarului personal şi a procedurilor disciplinare”, a precizat într-o declaraţie transmisă prin e-mail, notează News.ro.

Mii de persoane au participat luni la un priveghi în centrul Londrei pentru a-l comemora pe Arday. Prim-ministrul britanic Andy Burnham a descris moartea lui Arday ca fiind o „tragedie pe atât de multe planuri” şi a afirmat că este un moment de reflecţie.

Cofnas a scris pe pagina sa de Substack, pe 21 iulie, că fusese contactat de o sursă de la Universitatea Cambridge în legătură cu acuzaţiile de plagiat aduse lui Arday. Cofnas a declarat la momentul respectiv că nu va dezvălui identitatea acestei surse.

Cofnas însuşi a fost supus unei atenţii sporite în cariera sa academică după ce Emmanuel College de la Universitatea Cambridge a încetat colaborarea cu el, în urma îngrijorărilor exprimate de unii studenţi cu privire la postările de pe blogul lui Cofnas, în care acesta susţinea că, într-o meritocraţie, „persoanele de culoare ar dispărea din aproape toate poziţiile de vârf în afara sportului şi divertismentului”.

Cofnas susţine că nu este rasist şi se află într-un litigiu cu Emmanuel College.

Acuzaţiile de plagiat aduse împotriva lui Arday au atras o acoperire mediatică uriaşă, generând întrebări cu privire la alte aspecte ale vieţii lui Arday, inclusiv declaraţiile pe care le-a făcut despre cariera sa, viaţa personală şi problemele de sănătate. Înainte de moartea sa, Arday a afirmat în repetate rânduri că atacurile publice la adresa sa îl afectau profund pe el şi pe familia sa.

Familia sa a declarat vineri că acesta a fost victima dezinformării şi a hărţuirii.

Editor : B.E.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cine moștenește locuința dacă proprietarul moare fără testament. Situațiile care îi surprind pe mulți români
Digi FM
Cea mai tânără miliardară din lume are doar 21 de ani. Cum a ajuns să aibă o avere de 1,1 miliarde de dolari
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Acum 20 de ani voia să divorțeze de soție, azi îi e mai recunoscător ca oricând. Snoop Dogg: "Mi-am dat seama...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Soția lui Ben Stiller a rupt tăcerea despre presiunile de la Hollywood. I s-a cerut să slăbească pentru un...
Adevarul
Cum îi ajutăm pe copii să accepte că vacanța s-a terminat. Psiholog: „Validați emoția, însă fără să negociați...
Newsweek
Când se plătesc pensiile, alocațiile, indeminzațiile, ajutorul de incluziune în septembrie? Lista completă
Digi FM
Cea mai tânără miliardară din lume are doar 21 de ani. Cum a ajuns să aibă o avere de 1,1 miliarde de dolari
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se poate întâmpla dacă folosești produse de înfrumusețare expirate. Lucrurile la care să fii atent, pe...
Digi Animal World
Un rechin a regurgitat un arici viu și nevătămat, în fața unor cercetători: „Am reușit să fac o singură poză”
Film Now
Sandra Bullock, declarație rară despre viața amoroasă, la trei ani de la moartea iubitului. Ce i-a spus fiica...
UTV
Mihai Bobonete a dezvăluit de ce a concediat bona copiilor săi: „A treia oară a recunoscut”