Ultimul mesaj trimis de fratele lui Kim Jong-un, înainte să fie asasinat

Data actualizării: Data publicării:
kim jong-nam

Fratele vitreg al dictatorului nord-coreean Kim Jong-un, asasinat în Malaysia în februarie 2017, cu ajutorul unei substanțe chimice, voia să dezerteze din Coreea de Nord, se arată într-un documentar publicat duminică de BBC.

Kim Jong-nam le-ar fi spus unor prieteni că intenționează să se mute în Europa și să devină cetățean european, conștient de amenințările care planau asupra sa în Coreea de Nord. Fratele vitreg al lui Kim Jong-un, fiul cel mare al fostului lider nord-coreean Kim Jong-il, își dorea să locuiască în Elveția, acolo unde își petrecuse copilăria și adolescența, la studii, într-o școală internațională.

Acesta visa să trăiască într-un loc în care „să nu aibă de ce să se teamă”.

”Kim Jong-nam mi-a trimis un mesaj pe telefon și mi-a scris că ne vedem în Geneva, mă întorc în 3 zile”, a dezvăluit Mischa Aznavour, un fost coleg de școală al lui Kim Jong-nam.

Anthony Sahakian, un alt apropiat al lui Kim Jong-nam, a povestit că acesta era încântat de Europa, întrucât era un loc în care „putea să își lase garda jos”: „Se simțea mai în siguranță aici, în special în Elveția. Era îngrijorat. S-ar fi mutat în Europa dacă nu se temea pentru viața lui?”.

Kim Jong-nam, în vârstă de 45 de ani, a murit după ce două femei l-au atins pe față cu cea mai toxică substanță chimică din lume, numită Neurotoxina VX, în timp ce bărbatul aștepta un zbor pe aeroportul din Kuala Lumpur.

Cele două femei au negat ulterior acuzațiile de crimă și au declarat că au fost păcălite să creadă că totul face parte dintr-un reality-show televizat.

Există mai multe indicii că asasinatul ar fi fost comandat și orchestart de guvernul de la Phenian, însă regimul a negat orice implicare în moartea fratelui vitreg al lui Kim Jong-un.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri