Video&Foto Ce se întâmplă în Iran după anunțul armistițiului cu SUA: Teheranul proclamă victoria, manifestație cu scandări „Moarte Americii”

Data publicării:
iran armistitiu
Susținătorii regimului din Iran participă la un miting. Foto: Profimedia

La Teheran au avut loc manifestări de bucurie după ce s-a anunțat încheierea unui acord de încetare a focului pe o perioadă de două săptămâni, care va permite desfășurarea negocierilor de pace între Statele Unite și Iran. Mulţimi de iranieni au invadat piaţa Enghelab din Teheran, miercuri dimineaţa, şi au fluturat steaguri promiţând loialitate necondiţionată liderului suprem Mojtaba Khamenei, relatează Al Jazeera și AFP.

Unii au scandat sloganuri ostile pe străzile capitalei iraniene: „Moarte Americii, moarte Israelului, moarte compromisurilor!”, în timp ce alţii au ars steaguri americane şi israeliene.

O parte din mulţime s-a angajat, de asemenea, să-l urmeze pe Khamenei, după anunţarea armistiţiului cu Statele Unite şi Israel. 

„Tot ce spune liderul nostru este lege”, a declarat o manifestantă. „Dacă el consideră oportun, vom respecta un armistiţiu. Altfel, suntem gata să rămânem în stradă şi să luptăm pentru totdeauna”, a adăugat ea.

Susținătorii regimului din Iran participă la un miting. Foto: Profimedia
Susținătorii regimului din Iran participă la un miting. Foto: Profimedia

Iranul a acceptat încetarea temporară a ostilităților, discuțiile urmând să înceapă vineri în Pakistan, după ce președintele Statelor Unite, Donald Trump, a anunțat că va suspenda operațiunile militare dacă Teheranul va redeschide complet Strâmtoarea Ormuz. Ministrul de Externe al Iranului, Abbas Araghchi, a confirmat că trecerea în siguranță prin această cale navigabilă crucială va fi coordonată cu forțele armate iraniene pe durata celor două săptămâni.

Progresul a fost înregistrat după ce prim-ministrul pakistanez Shehbaz Sharif l-a îndemnat pe Trump să prelungească termenul limită pentru negocieri și a solicitat Iranului să restabilească accesul la strâmtoare.

Oficialii iranieni prezintă încetarea focului ca pe o „victorie”, susținând că precondițiile lor pentru negocieri au fost acceptate de SUA. Aceștia afirmă că recunoașterea de către Trump a progreselor înregistrate în privința principalelor puncte de dispută validează poziția Iranului. Reprezentanții guvernului le spun cetățenilor că acest rezultat se datorează unității naționale, răbdării și forței militare demonstrate în timpul conflictului.

Oficialii subliniază că strategia inițială a SUA și Israelului – care viza răsturnarea guvernului iranian prin asasinarea țintită a liderilor – a eșuat. În opinia lor, săptămânile de conflict care au urmat au demonstrat capacitatea Iranului de a susține operațiuni militare și de a se apăra pe termen nelimitat.

„Inamicul, în războiul său nedrept, ilegal și criminal împotriva națiunii iraniene, a suferit o înfrângere incontestabilă, istorică și zdrobitoare”, a declarat Consiliul Suprem de Securitate Națională al Iranului într-un comunicat, conform agenției de presă de stat Tasnim.

În schimb, Trump a caracterizat acordul drept o „victorie totală și completă. 100%. Fără nicio îndoială”, într-un scurt interviu telefonic acordat agenției de știri AFP la scurt timp după anunțarea acordului. El a adăugat că stocurile de uraniu ale Iranului vor fi „perfect gestionate” în conformitate cu termenii acordului și a recunoscut rolul Chinei în facilitarea negocierilor.

În ciuda armistițiului, parlamentarii democrați afirmă că vor continua demersurile pentru punerea sub acuzare a lui Trump, invocând retorica sa „genocidă” și „nebunească” la adresa Iranului.

Citește și:

Culisele deciziei lui Trump de a băga SUA în război cu Iranul: de la prezentarea lui Netanyahu la opoziția lui Vance

Cum a ajuns liderul suprem al Iranului la un armistițiu cu Donald Trump: „Nu aveam nicio idee ce urma să se întâmple”

Editor : A.M.G.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce consumă mai mult mașina dacă rezervorul este aproape gol. Greșeala pe care mulți șoferi o fac fără să...
Digi FM
Dan Negru, reacție virală din vacanța în Turcia după ce a ajuns la un resort all inclusive: „Și noi, românii...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Selly, despre observațiile pe care i le fac părinții, în ciuda succesului său: „Cred că este imposibil să...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Top 10 filme cu Charlize Theron. Actrița împlinește 51 de ani
Adevarul
Marinarii de pe portavionul USS Abraham Lincoln sunt epuizați și demoralizați în largul coastelor Iranului...
Newsweek
Românii plătesc printre cele mai mari contribuții la pensie, dar au printre cele mai mici pensii în UE. De ce?
Digi FM
Carmen Șerban, la un pas de o tragedie în București. Mașina cântăreței a ajuns într-o groapă după ce asfaltul...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Canicula pune presiune pe inimă. 5 simptome care nu trebuie ignorate niciodată, potrivit unui cardiolog
Digi Animal World
Cele mai răsfățate pisici din lumea vedetelor: de la Calippo a lui Ed Sheeran la Meredith Grey a lui Taylor...
Film Now
Tom Holland nu se ferește să spună care sunt cele mai slabe filme din cariera sa: „Nu eram deloc mândru de...
UTV
Gina Pistol a vorbit pentru prima dată despre relația cu tatăl ei. Cum i-a schimbat viața fiica sa, Josephine