Ce trebuie să faci ca să cumperi o bere: să completezi o cerere și să arăți pașaportul. Măsura se va aplica în Dubai

Data publicării:
Beer Tasting - Oktoberfest 2016
Foto: Gulliver/Getty Images

Turiştii care vizitează Dubaiul vor putea cumpăra de acum încolo alcool din magazine, graţie noilor măsuri introduse pentru a face oraşul mai prietenos pentru vizitatori, informează vineri publicaţia britanică The Independent.

Până acum turiştii puteau doar cumpăra şi consuma băuturi doar în locaţii autorizate, cum ar fi hotelurile şi restaurantele.

De acum încolo vizitatorii ne-musulmani cu vârsta de peste 21 de ani vor putea cumpăra alcool de la orice magazin Mercantile and Marketing International (MMI) sau African and Eastern din oraş.

Vizitatorii vor avea însă nevoie de un permis pentru a cumpăra alcool din aceste magazine, însă acesta se eliberează gratuit şi poate fi obţinut prin solicitare la sosirea în Dubai din orice magazin participant.

Procedura cere turiştilor să-şi prezinte paşaportul, să completeze un formular scurt şi să semneze o declaraţie oficială care să ateste că nu sunt rezidenţi în EAU şi că sunt de acord să respecte regulile EAU privind cumpărarea şi consumul de alcool, informează Agerpres.

Magazinul va face apoi copii ale paşaportului solicitantului şi ale ştampilei sale de intrare şi va oferi instrucţiuni cu privire la consumul responsabil de alcool în Dubai.

Permisul este valabil timp de 30 de zile şi poate fi reînnoit dacă turiştii aleg să-şi prelungească şederea. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meseriile pe care tinerii le-au ocolit ani la rând sunt acum la mare căutare. Salariile ajung la 7.000 de euro
Digi FM
Nu a fost lăsată să urce în avion spre Bali din cauza unui detaliu aproape invizibil din pașaport. A costat-o...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Madonna, la 68 de ani. Cum arată fața artistei în 2026
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Jon Hamm, la plajă cu soția. Actorul din „Mad Men” urmează să devină tată pentru prima dată, la vârsta de 55...
Adevarul
Amintirile unui fost șef de far. Cum a fost reparat după cutremurul din ’77 și cum era păzită Constanţa de la...
Newsweek
Pentru ce perioade nu se acordă puncte de stabilitate la pensie? Cum pierd bani pensionarii cu grupe de muncă?
Digi FM
Adelina Pestrițu, furioasă după experiența dintr-o farmacie: „Dacă ești așa supărată, ia-ți două zile de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce unii oameni sunt „magnet” pentru ţânţari, în timp ce alţii par să fie ocoliţi de aceste insecte...
Digi Animal World
Momentul impresionant când un bărbat salvează un câine de pe șinele de tren. Oamenilor nu le-a venit să...
Film Now
Linda Gray, de la Sue Ellen Ewing la rolul de menajeră. Motivul pentru care regizorii o refuzau după faima...
UTV
Cătălin Botezatu critică dur femeile care exagereaza cu operațiile estetice. „Toate vor să arate precum...