Pedepse mai aspre pentru nord-coreenii care ascultă muzică străină

Data actualizării: Data publicării:
Kim-Jong-Un-7

Coreea de Nord a crescut la 10 ani pedeapsa maximă cu închisoarea pentru persoanele care urmăresc filme străine, informează Sunday Express citat de News.ro.

Kim-Jong-Un-7

Liderul nord-coreean Kim Jong-un a decis mărirea pedepsei cu închisoarea pentru cei care urmăresc filme străine de la 2 ani la 10 ani.

Aceeaşi pedeapsă este aplicată şi persoanelor care ascultă muzică din altă ţară decât Coreea de Nord.

Phenianul creşte, astfel, acţiunile împotriva influenţei puterilor străine.

Exerciţiilor militare li se vor adăuga mai multe filme de propagandă anti-americană, iar imaginile din satelit arată că lansatoarele de rachete ale ţării comuniste sunt pregătite pentru noi teste.

Începând cu anul 2014, televiziunea publică din Coreea de Nord nu a mai difuzat filme chinezeşti şi ruseşti, ca parte din campania de protejare împotriva influenţelor străine. La finalul aceluiaşi anului, mai mulţi oficiali au fost executaţi în public, pentru că au urmărit seriale sud-coreene, fiind acuzaţi de ”acte criminale grave”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri