Cea mai frumoasă musulmană este o nigeriană. A câștigat o călătorie la Mecca

Data publicării:
miss

Câştigătoarea concursului Miss World Muslimah 2013 este Obabiyi Aishah, din Nigeria. Nigeriana de 21 de ani a fost aleasă din 20 de finaliste.

Concurentele nu şi-au putut etala farmecele fizice. Doar faţa şi mânile au fost descoperite. „Islamul ne învaţă că este mai bine ca femeile să poarte hijab şi să-şi acopere părul. Aşa că purtăm hijab”, a explicat una dintre finaliste.

Dacă în competiţiile obişnuite silueta de viespe şi formele senzuale sunt obligatorii, acum juriul a luat în calcul alte criterii: inteligenţa, stilul, modestia şi, nu în ultimul rând, pioşenia faţă de preceptele islamice. Finalistele au recitat din Coran şi s-au trezit la 3 dimineaţa pentru a-şi face rugăciunea.

Unul dintre premii este o călătorie la Mecca. Concursul a ajuns la a treia ediţie şi pentru prima oară au participat reprezentante din alte ţări. Coincidenţă sau nu, pe insula Bali este în plină desfăşurare competiţia Miss World, care va avea finala sâmbătă. Evenimentul trebuia să aibă loc în capitala Jakarta, dar organizatorii au renunţat, după ce islamiştii locali au protestat faţă de desfăşurarea concursului în Indonezia, ţara cu cea mai numeroasă populaţie musulmană din lume. Şi proba în costum de baie a fost anulată, tot din cauza protestelor.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Petre Roman, de nerecunoscut! Fostul premier pare că a renunţat, nu l-ai mai văzut aşa. A fost surprins pe...
Digi FM
Ionela Năstase, noi declarații despre lecțiile pe care le-a învățat după ce a fost diagnosticată cu cancer...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce avere are Mihai Trăistariu la 49 de ani. Artistul a spus ce bunuri deține și câți bani câștigă pe an
Film Now
A fost dezvăluită cauza morții lui Catherine O’Hara. Ce boală avea celebra actriță și ce scrie în...
Adevarul
Misterele cutremurătoare ale bijuteriei ucigașe. Bizarul destin al ametistului Delhi care a băgat în sperieți...
Newsweek
În ce ordine intră joi pensia pe card în funcție de banca unde ai contul? Care pensionari pot lua mai puțin?
Digi FM
Nu și-a ascultat soțul și a pus mâna pe o casă de milioane: "El îmi spunea constant să renunț, dar acum...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce au arătat scanările RMN ale unor persoane care făceau mișcare în mod regulat. 150 de minute de sport pe...
Digi Animal World
Panică în rândul fermierilor. Viermele carnivor care amenință culturile și animalele
Film Now
De ce a refuzat Gwyneth Paltrow o scenă intimă cu Ethan Hawke, acum aproape 30 de ani: "Doamne, tatăl meu o...
UTV
Cele mai tari momente de la Super Bowl 2026. Bad Bunny a făcut spectacol total în Halftime Show