Cel puțin 280 de morți după tsunamiul din Indonezia. Poveștile de groază ale supraviețuitorilor

Data publicării:
Volcano-Triggered Tsunami Hits Indonesia's Sunda Strait
FOTO: Gulliver/ Getty Images

Bilanţul tsunamiului care a lovit dumincă Indonezia a trecut de 280 de morţi şi 1.000 de răniţi, însă numărul victimelor va continua să crească, avertizează autorităţile. În jur de 60 de persoane, date dispărute, nu au fost încă găsite. Valul distrugător a fost provocat de erupţia vulcanului Krakatau, care continuă să erupă. Sunt temeri că va urma un alt tsunami.

Nori groşi de cenuşă continuă să se înalţe la mii de metri înălţime din craterul vulcanului Anak Krakatau, iar un nou val ucigaş ar putea lovi oricând insulele. Între timp, autorităţile caută supravieţuitori. Victimele, al căror număr este în continuă creştere, abia mai au loc în spitale. Iar mii de locuitori au rămas pe drumuri.

„Mi-e frică. Îl rog din când în când pe ginerele meu să meargă să vadă ce este cu casa noastră. Nu ştiu ce să mai spun, mi-e foarte frică. Am plecat de acasă de două zile”, spune o supraviețuitoare.

Supravieţuitorii îşi amintesc momentul terifiant în care au văzut valurile uriaşe, dar şi panica ce a urmat.

M-am grăbit spre camerele oaspeţilor şi le-am spus, şi lor, şi managerului să fugă. Apoi am mers într-un loc mai înalt. Valurile erau de doi-trei metri şi au crescut şi mai mult când au ajuns la pereţi. Valurile au lovit de trei ori şi erau din ce în ce mai puternice”, mărturisește un supraviețuitor.

„Eram acasă şi mă uitam la televizor. Am auzit un zgomot şi am crezut că e vântul. Când am deschis uşa, apa a intrat rapid şi m-a tras afară. Apa se retrăgea, dar am văzut că vine din nou şi am luat-o la fugă”, povestește o femeie.

Mulţi nu au ştiut că trebuie să se adăpostească, pentru că iniţial autorităţile au anunţat că nu este vorba despre un tsunami şi au îndemnat oamenii să nu intre în panică. Şi-au recunoscut greşeala, iar acum avertizează că ar putea urma un alt val ucigaş.

„Agenţia pentru Meteorologie şi Geofizică le recomandă oamenilor să nu aibă activităţi pe plajă şi să stea la distanţă de coastă, pentru o vreme. E posibil să aibă loc un nou tsunami, erupţia vulcanului Anak Krakatoa e în plină desfăşurare”, spune Sutopo Purwo Nugroho - Agenţia pentru Dezastre.

Vulcanul, numit „copilul lui Krakatau", se află în strâmtoarea Sunda, caree face legătura între Marea Java şi Oceanul Indian. De acolo a pornit unda de şoc, care a lovit mai multe regiuni de pe insulele Java şi Sumatra. Sute de locuinţe, mai multe hoteluri şi zeci de restaurante au fost distruse.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate