China a început să testeze echipamente pentru prima sa aselenizare. Când ar putea să pună piciorul pe Lună primii taikonauți

Data publicării:
Taikonaut
Foto Profimedia

China a desfăşurat miercuri primul test al unui modul de aselenizare despre care speră că ar putea să-i ducă pe Lună pe primii taikonauţi până în anul 2030, transmite joi Reuters care citează responsabili ai programului spaţial cu echipaj uman al Beijingului.

Sistemele de coborâre şi ascensiune ale modului de aselenizare au trecut printr-o serie de verificări exhaustive pe o platformă de testare din provincia Hubei ce a fost concepută pentru a simula suprafaţa selenară. Suprafaţa pe care au fost făcute testele este acoperită cu un strat special care imită reflectivitatea solului selenar şi este presărată cu roci şi cratere.

„Testul a implicat mai multe condiţii operative, a fost de durată mare şi de un nivel ridicat de complexitate, fiind astfel o importantă bornă în dezvoltarea programului chinez de explorare selenară cu echipaj uman”, conform unui comunicat al reprezentanţilor programului chinez de explorare spaţială cu echipaj uman China Manned Space (CMS) postat joi pe site-ul său de internet.

Modulul de aselenizare, cunoscut drept Lanyue, care înseamnă „îmbrăţişează Luna” în mandarină, va fi folosit pentru a transporta astronauţii între solul selenar şi orbită şi este conceput şi ca adăpost pentru aceştia, sursă de energie şi centru de date, conform comunicatului CMS.

China a păstrat secrete detaliile cu privire la programul său de aselenizare cu echipaj uman, dar aceste informaţii cu privire la testele desfăşurate au fost făcute publice în contextul în care SUA încearcă să stopeze progresele rapide ale programului spaţial chinez, mai notează Reuters.

Americanii ar putea să pună iar piciorul pe Lună în 2027, 55 de ani de la ultima aselenizare

NASA, prin programul Artemis, intenţionează să trimită astronauţi în jurul Lunii şi înapoi în aprilie 2026, etapă urmată de o misiune de aselenizare un an mai târziu.
Ultima oară când omul a pășit pe lună a fost în 1972 (echipajul Apollo 17).

Misiunile fără echipaj uman ale Chinei pe Lună din ultimii cinci ani au permis ţării să devină singura naţiune care a recuperat mostre lunare atât de pe faţa apropiată, cât şi de pe faţa îndepărtată a Lunii. Aceste misiuni au atras interesul Agenţiei Spaţiale Europene, al universităţilor finanţate de NASA şi al agenţiilor spaţiale naţionale din Pakistan şi până în Thailanda.

O aselenizare cu echipaj uman reuşită înainte de 2030 ar stimula planurile Chinei de a construi un "modul de bază" al Staţiei Internaţionale de Cercetare Lunară până în 2035. Această bază cu echipaj uman, condusă de China şi Rusia, ar include un reactor nuclear pe suprafaţa Lunii ca sursă de energie.AGERPRES/(AS - editor: Codruţ Bălu)

Editor : S.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce venituri nu îți cresc pensia, chiar dacă ai plătit impozit pentru ele. Multi români nu cunosc legea
Digi FM
Cristi Borcea, în vacanță cu 8 dintre cei 9 copii ai săi. Imagine rară de familie din Grecia: „Pentru unii e...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce avere a lăsat în urmă Bonnie Tyler, după 50 de ani de carieră. Artista și soțul ei n-au avut copii
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Actrița care a cucerit-o total pe Sharon Stone: "Cea mai șic și talentată femeie din showbiz"
Adevarul
De ce Putin nu vrea să încheie războiul. Explicațiile unui mare finanțist: „Dacă pierde puterea, va fi...
Newsweek
Anunț de la Casa de Pensii. Documentul care trebuie depus de unii pensionari de la 1 iulie. Rămân fără pensie
Digi FM
Brad Pitt și iubita cu 29 de ani mai tânără, în tribune la CM 2026. Un cuplu celebru la Hollywood le-a stat...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă, de fapt, în organism după ce îți faci un tatuaj. Descoperirea care i-a pus pe gânduri pe...
Digi Animal World
Un urs a intrat într-un hotel la 5 dimineața, a băut apă din hol și a dat buzna peste turiști în cameră...
Film Now
Russell Crowe și-a sărbătorit fiul de 20 de ani cu o poză în care își arată mușchii. Fanii au remarcat...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...