China anunță că s-a ajuns la un acord preliminar cu SUA privind reducerea unor tarife: „Au convenit să promoveze comerțul bilateral”

Data publicării:
xi jinping donald trump
Xi Jinping și Donald Trump. Sursa foto: Profimedia Images

Ministerul Comerțului din China a anunțat sâmbătă că Beijingul și Washingtonul au ajuns la un acord preliminar privind reducerea unor tarife și a confirmat, de asemenea, acordurile din domeniul agricol și al aviației încheiate în timpul vizitei președintelui american Donald Trump la Beijing, relatează Politico.

Declarația ministerului a fost făcută la o zi după ce liderul de la Casa Albă și-a încheiat vizita de stat în China, în cadrul căreia a purtat discuții cu președintele chinez Xi Jinping. Trump a precizat vineri că tema tarifelor nu a fost abordată în cadrul întâlnirilor sale cu Xi.

Într-o declarație publicată sâmbătă pe site-ul său web, Ministerul Comerțului din Beijing a anunțat că cele două părți au convenit să înființeze un consiliu comercial și un consiliu pentru investiții. Consiliul comercial va urmări să negocieze reduceri tarifare reciproce pentru anumite produse, precum și reduceri mai ample pentru mărfuri nespecificate, inclusiv produse agricole, se precizează în comunicat.

„Prin intermediul consiliului comercial, cele două părți vor discuta aspecte precum reducerea tarifelor pentru anumite produse și au convenit, în principiu, să reducă tarifele pentru produsele care fac obiectul preocupărilor respective într-o măsură echivalentă”, a declarat ministerul, fără a oferi însă detalii suplimentare.

În plus, cele două părți „au convenit să promoveze comerțul bilateral, inclusiv în domeniul produselor agricole, prin măsuri precum reduceri reciproce ale tarifelor vamale pentru o serie de produse”, a precizat ministerul.

Tototdată, cele două țări „vor elimina sau vor înregistra progrese semnificative în eliminarea barierelor netarifare și a problemelor legate de accesul pe piață în ceea ce privește anumite produse agricole”, se arată în comunicat.

În sectorul aviației, cele două părți „au ajuns la un acord” cu privire la achiziționarea de către China a unor aeronave din SUA și la garanțiile oferite de Washington pentru furnizarea de motoare de avion și piese conexe către Beijing, a declarat ministerul. Trump anunțase anterior că China a acceptat să achiziționeze 200 de aeronave Boeing, precum și motoare General Electric.

Tarifele au reprezentat o problemă importantă în perspectiva summitului de săptămâna trecută de la Beijing, dar Trump a declarat vineri reporterilor aflați la bordul avionului Air Force One că cele două părți nu au discutat despre tarifele impuse de SUA asupra importurilor din China. „Nu am discutat despre tarife”, a spus Trump.

Liderul de la Casa Albă și președintele chinez s-ar putea întâlni de până la patru ori în acest an, în cadrul eforturilor depuse de Washington pentru stabilizarea relațiilor dintre SUA și China, a declarat în ianuarie secretarul Trezoreriei, Scott Bessent. Următoarea lor întâlnire față în față va avea loc în septembrie, când Xi va efectua o vizită de stat la Casa Albă. 

Citește și: 

„Nimic din China nu e permis în avion”. Echipa lui Trump a aruncat telefoanele, ecusoanele şi cadourile primite în vizita la Beijing

Așteptări mari, rezultate dezamăgitoare. Summitul cu Xi îl readuce pe Trump la realitate: China nu a cedat în problemele importante

Editor : A.M.G.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cine poate ieși mai devreme la pensie. Trei situații prevăzute de noua lege care îi avantajează pe români
Digi FM
Vila unde regina Elisabeta a II-a își savura ceaiul la malul mării a fost scoasă la vânzare. Cum arată...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Puya își anunță retragerea din muzică după peste 20 de ani de carieră: „Mai fac trei albume și gata. Pensie!”
Film Now
Jennifer Lopez, în centrul speculațiilor despre operații estetice, după o apariție care a făcut valuri: "De...
Adevarul
Un antiinflamator luat frecvent pentru dureri articulare poate avea riscuri serioase. Milioane de oameni îl...
Newsweek
Un tribunal a declarat contributiv la pensie stagiul aferent grupelor de muncă. Alt tribunal a refuzat. De ce?
Digi FM
„Era furios”. Sharon Stone dezvăluie reacția halucinantă a soțului ei când medicii i-au recomandat o dublă...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Obiceiul de seară care îți afectează creierul fără să îți dai seama. Mulți îl practică înainte de culcare
Digi Animal World
Ce a găsit un bărbat când se pregătea să-și spele rufele: „Era în haine, am rămas traumatizat”
Film Now
Jennifer Aniston face declarații rare, la mai bine de 20 de ani, despre Brad Pitt. Ce a spus despre apariția...
UTV
Jennifer Lopez a întors toate privirile la premiera filmului „Office Romance”. Artista a apărut alături de...