Cine sunt cele 2 persoane bănuite că au ajutat SUA în cazul uciderii generalului Soleimani

Data actualizării: Data publicării:
Top Iranian General Qasem Soleimani killed in US airstrike on Baghdad
FOTO: Agerpres

A inceput ancheta în cazul uciderii generalului iranian Qassem Soleimani, liderul Forţei Quds. Iranienii suspectează faptul că armata Statele Unite ale Americii au fost ajutate cu informaţii pentru a-l putea localiza pe Soleimani, potrivit MEDIAFAX.

Abdul Karim Khalaf, un purtător de cuvânt al armatei iraniene, a declarat pentru Spuntnik că autorităţile iraniene au deschis o anchetă în cazul morţii lui Soleimani. Iranieii vorbesc acum cu personalul civil al zborului de la Damasc la Bagdad.

Doi oameni ar fi fost reţinuți până acum, unul de cetăţenie irakiană şi unul cu cetăţenie siriană, ambii suspectaţi că ar fi colaborat cu armata SUA pentru a afla locaţia exactă a lui Soleimani. Potrivit New York Times, care citează surse din serviciul secret de spionaj al armatei americane, atacul s-a bazat pe ”informaţii clasificate, interceptări şi supraveghere aeriană”.

Cum cele mai apropiate baze militare din care se pot opera drone sunt în Kuweit, Qatar şi Emiratele Arabe Unite devine din ce în ce mai clar că oficialii din armata americană au ştiut exact care va fi momentul în care Soleimani va părăsi aeroportul din Bagdad.

Editor: I. I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Poate mama să vândă casa moștenită fără acordul copilului? Explicația unui avocat
Digi FM
Virgil Ianțu, reacție fermă după ce imagini de la un banchet de clasa a VIII-a au devenit virale: „Unde sunt...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arăta Loredana Groza când a câștigat Festivalul de la Mamaia din ‘86. Fanii au reacționat: „De ce a...
Film Now
Sandra Bullock surprinde la revenirea în public. Look-ul îndrăzneț cu care a făcut senzație și îmbrățișările...
Adevarul
„Operațiunea Amurg”: Se pregătește o lovitură de stat împotriva lui Putin?
Newsweek
La ce pensie poți spera dacă ai muncit 35 de ani pe salariul minim? Dar dacă ai avut salariul mediu?
Digi FM
Lucian Viziru, imagini de pe patul de spital: „Hai că am reușit să bifez camera de gardă și pe 2026!” Cu ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Dormi 7-8 ore pe noapte, dar tot ești obosit? Explicația unui specialist și sfaturile lui pentru un somn mai...
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Robert De Niro și Ben Stiller, schimb de replici despre Ariana Grande. „Probabil cea mai talentată parteneră...
UTV
Andreea Raicu reacționează după piesa „Mamacita”, lansată de băieții Antoniei și ai lui Alex Velea. „Nu m-a...