Compania Moderna susține că vaccinul său anti-COVID are rezultate promiţătoare la pacienţii vârstnici

Data publicării:
un medic prezinta o mostra dintr-un vaccin anti-covid
Foto: Getty Images

Compania americană Moderna a anunțat că vaccinul său anti-COVID a generat un răspuns imun promiţător la pacienţii vârstnici, similar cu cel în cazul tinerilor, după finalizarea fazei I a unui nou studiu, scrie CNBC.

Vaccinul a fost testat pe 10 adulţi cu vârste cuprinse între 56 şi 70 de ani şi 10 adulţi cu vârstă de 71 de ani şi mai mari, au precizat reprezentanţii Moderna. Fiecare participant a primit două doze de 100 micrograme de vaccin la 28 de zile diferenţă între ele. 

Voluntarii au produs anticorpi, despre care cercetătorii cred că sunt necesari pentru a construi imunitate la virus, şi celule T, a precizat Moderna în rezultatele sale. În plus, anticorpii care au fost produşi au fost mai mari decât cei observaţi la persoanele care şi-au revenit după COVID-19.
 
Vaccinul a părut să fie bine tolerat, nefiind raportate reacţii adverse grave, scrie Mediafax. Unii pacienţi au raportat oboseală, frisoane, dureri de cap şi dureri în zona unde a fost făcută injecţia, dar majoritatea simptomelor au trecut în două zile.

Moderna este o societate cu sediul în SUA care desfăşoară o activitate de pionierat în vederea dezvoltării unei clase noi de vaccinuri bazate pe ARN mesager (ARNm). ARNm joacă un rol fundamental în biologia umană, transferând instrucţiunile care direcţionează celulele din organism în vederea producerii proteinelor, inclusiv a celor care pot preveni sau combate bolile.

Editor: Cristina Iancu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri