Compania Ryanair, acuzată de o scriitoare că i-a rătăcit laptopul în România și că refuză să i-l returneze

Data publicării:
avion crop getty

Foto: Gulliver/ Getty Images 

Susan Connolly a călătorit de la Dublin la Londra pe 25 aprilie cu compania Ryanair. În timpul zborului și-a pus laptopul în compartimentul pentru bagaje și când a coborât a uitat de el. A realizat că nu îl mai are de îndată ce a ajuns în autobuzul care urma să o ducă pe aeroport. Odată ajunsă acolo, tânăra a mers la biroul Ryanair și a explicat situația. I s-a spus că avionul a fost deja verificat, nu mai poate fi verficat din nou, și că nu a fost găsit niciun laptop.

La scurt timp, tânăra a primit un mail din România în care era anunțată că laptopul ei a ajuns în București, deoarece după ce a aterizat la Londra, avionul a plecat în România.

„Cei de la aeroportul din București mi-au spus că îmi pot trimite laptopul înapoi la aeroportul din Stansted prin intermediul Ryanair, doar că trebuie să dau o declarație în care îmi asum faptul că laptopul ar putea avea daune”, a spus tânăra.

Când a sunat iar la București, i s-a transmis că Ryanair refuză să le dea voie să pună laptopul pe avion și nici să i-l trimită. Singura opțiune este ca ea să zboare în București sau să trimită un prieteni să îl ia.

Dacă Susan vrea laptopul înapoi, potrivit site-ului Ryanair, un zbor tur-retur între Stansted și București, o va costa 269 de lire și are o escală de 10 ore.

Tânăra a atras atenția companiei pe Twitter referitor la situația cu care se confruntă, dar nu a primit niciun răspuns.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Compania a precizat pentru breakingnews.ie că nu își asumă responsabilitatea pentru bagajele pierdute de clienții de companiei, deoarece este treaba lor să aibă grijă de bagajele lor.

„Departamentul de obiecte pierdute al aeroportului în cauză oferă asistență pentru găsirea bagajului de mână. Serviciul nostru pentru clienți nu a înregistrat nicio corespondență cu persoana în cauză și situația a fost rezolvată”, a subliniat Ryanair.

Susan Connolly spune că a călătorit de mai multe ori cu Ryanair și a fost mulțumită de serviciile lor și că aceasta este prima dată când s-a confruntat cu birocrația companiei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri