Compania United Airlines investighează moartea unui iepure uriaş

Data publicării:
simon iepurele urias

Compania aeriană americană United Airlines investighează moartea unui iepure din rasa uriaş german, care era transportat la bordul unuia dintre avioanele sale, informează News.ro.

simon iepurele urias

Simon, un iepure cu dimensiuni impresionante, ce avea o lungime de 90 de centimetri, a fost găsit mort în cuşca sa din cala unui avion al companiei United Airlines după ce aeronava a aterizat pe aeroportul O'Hare din Chicago, venind de la Londra. Potrivit presei britanice, acel iepure din rasa uriaş german urma să fie transportat în reşedinţa noului său proprietar.

Compania United Airlines, care a avut parte de câteva săptămâni extrem de dificile din cauza publicităţii negative, după ce unul dintre pasagerii ei a fost brutalizat în timp ce era escortat în afara avionului, s-a declarat „întristată” de moartea iepurelui Simon.

Cazurile de animale care mor la bordul unor avioane sunt destul de rare, însă nu sunt considerate neobişnuite. Potrivit datelor oficiale publicate de US Department of Transportation, companiile aeriene din Statele Unite au raportat pentru anul 2015 un număr total de 35 de decese de animale. Dintre acestea, 14 s-au produs la bordul unor avioane United Airlines. Alte nouă animale au suferit diverse accidentări în timp ce erau transportate de această companie. 

Pe parcursul întregului an 2015, United Airlines a transportat 97.156 de animale, ceea ce înseamnă că în acea perioadă rata de incidente a fost de doar 2,37 la 10.000 de animale transportate. Aceasta este totuşi cea mai mare rată înregistrată de oricare dintre companiile aeriene americane.

Tabloidul The Sun afirmă că Simon era fiul celui mai mare iepure din lume - Darius, un mascul din rasa uriaş german ce are o lungime de 1,3 metri. Stăpâna lui, Annette Edwards, a declarat: „Simon a efectuat un control medical veterinar cu trei ore înainte de zbor şi era într-o formă fizică foarte bună. Ceva foarte ciudat s-a petrecut şi vreau să aflu acest lucru. Am trimis iepuri peste tot în lume şi nimic de acest fel nu s-a întâmplat vreodată”.

Compania United Airlines a fost afectată de un scandal uriaş în această lună, după ce unul dintre pasagerii ei, David Dao, şi-a pierdut doi dintre dinţii din faţă şi a suferit fractură de piramidă nazală în momentul în care a fost scos cu forţa de la bordul unui avion supraaglomerat.

Incidentul a generat nemulţumire şi critici acerbe în rândul internauţilor, care au condamnat compania americană prin mesaje online, după ce o înregistrare video care a surprins acel moment a fost publicată pe internet. Videoclipul a fost vizionat de milioane de persoane.

Compania americană a prezentat scuze publice şi a anunţat că şi-a revizuit politicile referitoare la zborurile cu avioane supraaglomerate.

La sfârşitul lunii martie, United Airlines a fost criticată pe reţelele de socializare după ce două adolescente nu au primit permisiunea de a se îmbarca la bordul unui avion al acestei companii, pe ruta Denver -  Minneapolis, deoarece purtau colanţi.

Reprezentanţii companiei au spus că adolescentele călătoreau cu bilete speciale, acordate angajaţilor şi oaspeţilor acestora, iar astfel de bilete speciale impun un anumit cod vestimentar.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate