COMPARAȚIE. Trenurile spaniole parcurg 500 km în 3 ore. Cele românești în... 8 ore

Data publicării:
23012013 20trenuri-45406

Gara din Madrid seamnă doar aparent cu cea din Bucureşti. Oameni grăbiţi sunt şi acolo, şi aici, însă diferă fundamental soluţiile feroviare. Orice ar face, trenurile de la noi nu le pot ajunge din urmă pe cele din Spania.

Un tren care pleacă din Gara de Nord din București, până la Timisoara, adică aceeași distanță dintre Madrid şi Malaga, face de trei ori mai mult decât un tren spanion, însă biletul are un preţ la jumătate.

Din capitala Spaniei până în sudul Peninsulei, trenul parcurge distanţa de 550 de kilometri în 2 ore şi 40 de minute, iar preţul este aproximativ 70 de euro. Pe aceeaşi distanţă, cel mai rapid tren din România face peste 8 ore, fără a pune la socoteală întârzierile.

Spaniolii au construit prima linie de mare viteză acum 20 de ani, între Madrid şi Sevilia, şi de atunci au investit 40 de miliarde de euro, din bugetul Uniunii Europene, într-o infrastructură de 3.000 de kilometri, pe care trenurile par avione cu reacţie.

În România nu există trenuri de mare viteză. Viteza medie de croazieră este de 40 de km la oră, iar Intercity circulă cu peste 60 de km la oră.

În România, 35 de milioane de călători au schimbat trenul cu maşina în ultimii cinci ani, iar pierderile companiilor din căi ferate depăşesc 300 de milioane de euro.

Un tren AVE de mare viteza, din Spania, circulă cu viteza de 330 km pe oră. Călătorii de la clasa a doua pot urmari filme, iar la prima clasă se serveste micul dejun, prânzul și cina, în funcție de ora călătoriei, la fel ca într-un avion.

Odată ajunşi la destinaţie românii încep să numere minutele de întârziere şi să caute soluţii pentru legăturile pierdute din cauza lungului drum cu trenul. Spaniolii.. merg mai departe.

Neplata salariilor, investiţiile insuficiente, furturile, gările ce par abandonate şi conductorii ineficienţi sunt doar vârful icebergului când vine vorba de gravele probleme ale CFR. Pentru rezolvarea lor guvernanţii fac strategii, însă acestea rămân doar pe hârtie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri