Congresul SUA a primit documente „foarte îngrijorătoare” despre Boeing 737 MAX

Data publicării:
boeing 737 max

Boeing a transmis luni seară Comisiei pentru transporturi a Congresului american noi documente ce „par să arate o imagine foarte îngrijorătoare” a răspunsului companiei la problemele de securitate ale avionului său 737 MAX, a declarat marţi un consilier al Congresului, relatează AFP, citată de Agerpres.

Boeing a trimis documentele „târziu în cursul serii” de luni, la doar câteva ore după anunţul demisiei imediate a directorului său executiv, Dennis Muilenburg, a precizat asistentul comisiei.

Aceasta desfăşoară în prezent o anchetă cu privire la 737 MAX, consemnat la sol începând de pe 13 martie în urma a două grave accidente aviatice.

Consilierul nu a precizat dacă documentele se refereau la situaţia de dinainte sau de după accidentele în care au fost implicate aeronave 737 MAX ale companiilor Lion Air şi Ethiopian Airlines, la 28 octombrie 2018 şi, respectiv, 10 martie 2019.

El a menţionat că Boeing a transmis din proprie iniţiativă documentele, al căror conţinut nu a fost dezvăluit.

Personalul continuă să examineze aceste dosare, dar, la fel ca alte dosare dezvăluite anterior de Boeing, ele par să arate un tablou foarte îngrijorător despre două preocupări exprimate de angajaţii Boeing, despre angajamentul companiei privind securitatea, şi eforturile anumitor angajaţi pentru a se asigura că proiectele de producţie ale Boeing nu sunt periclitate de agenţiile de reglementare sau de alţii”, a explicat el.

Multiplele anchete desfăşurate în Indonezia şi Etiopia au pus în cauză funcţionarea sistemului automat de stabilizare în zbor, menit să împiedice intrarea avionului în picaj, denumit MCAS (Manoeuvering Characteristics Augmentation System).

Ele au scos la iveală şi ale deficienţe ale constructorului, inclusiv în informarea piloţilor.

În SUA, anchetele unor comisii parlamentare au pus în evidenţă o relaţie foarte strânsă între Boeing şi autoritatea federală aviatică FAA, care a lăsat în seama constructorului părţi întregi ale procesului de certificare a aparatului 737 MAX.

Luni, Boeing a anunţat demisia lui Dennis Muilenburg, criticat vehement pentru modul în care a gestionat criza.

Înlăturarea lui Dennis Muilenburg era aşteptată de mult timp”, a reacţionat Peter DeFazio, preşedintele Comisiei pentru Transporturi.

Sub conducerea sa, o companie admirată multă vreme a luat un anumit număr de decizii devastatoare, ce sugerează că profitul era prioritar faţă de securitate”, a adăugat DeFazio.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri